Sindicaliştii de la Asistență Socială trag un semnal de alarmă Ministrului Muncii

266
Sindicaliştii de la Asistență Socială trag un semnal de alarmă Ministrului Muncii - sindicat-1686071007.jpg

Articole de la același autor

Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - FNS „PRO.ASIST” solicită Ministerului Muncii, printr-o scrisoare deschisă, rezolvarea unor probleme cu care se confruntă salariații sistemului de asistență socială.


„În cazul în care solicitările prezentate nu-și vor găsi soluționarea în cel mai scurt timp posibil, vor fi demarate acțiuni sindicale pentru susținerea revendicărilor până la soluționarea lor”, este avertismentul lansat de sindicaliști.


„Federaţia Naţională Sindicală din Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului - FNS „PRO.ASIST” a adus la cunoștință și a solicitat în mai multe rânduri, Ministerului Muncii și Solidarității Sociale rezolvarea unor probleme cu care se confruntă salariații sistemului de asistență socială, solicitări rămase până în prezent fără răspuns.


În ultima adresă către Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, federația a adus la cunoștință că în cadrul lucrărilor Consiliului Național desfășurat în data de 27.05.2023, au fost dezbătute cu membrii federației, sindicate din multe județe ale țării, diversele probleme sau nemulțumiri ale membrilor de sindicat (salariați personal contractual, inclusiv asistenți maternali profesioniști și asistenți personali sau asistenți personali profesioniști precum și funcționari publici din DGASPC – uri, SPAS – uri, DAS – uri).


Concluziile dezbaterilor și cererile membrilor federației pentru care am solicitat întâlniri de lucru Ministerului Muncii pentru rezolvare, sunt următoarele:


- aplicarea Legii 153/2017 în integralitatea ei pentru toți salariații sistemului de asistență socială;
- aplicarea sporurilor pentru condițiile de muncă la valoarea salariului de bază din anul 2023;
- exceptarea salariaților sistemului de asistență socială cu privire la includerea indemnizației de hrană în procentul de 30 % pe ordonator principal de credite, limitare prevăzută de art. 25 din Legea 153/2017;
- exceptarea de la interzicerea angajărilor în anul 2023 pentru personalul din asistență socială (serviciile sociale au suferit multe modificări ceea ce presupune scoaterea la concurs și angajarea de personal pe serviciile restructurate, reorganizate sau nou-înființate, în caz contrar anticipăm un colaps cu efecte directe asupra beneficiarilor de servicii sociale care vor fi primii care vor avea de suferit).


Menționăm că, această scrisoare deschisă are rolul unui ultim semnal tras de FNS „PRO. ASIST” deoarece, în cazul în care solicitările prezentate nu-și vor găsi soluționarea în cel mai scurt timp posibil, vor fi demarate acțiuni sindicale pentru susținerea revendicărilor până la soluționarea lor”, au transmis reprezentanții „PRO. ASIST”.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6437 secunde