Poveşti brăzdate de emoții profunde. Căminul de vârstnici, a doua casă pentru unii seniori

În rândurile ce urmează vă vom relata povestea unei doamne speciale, pe care reporterii cotidianului „Cuget liber” au cunoscut-o în urma reportajului efectuat la cămin. Da, este o persoană specială, un om blând, dar în acelaşi timp puternic, pentru care sinceritatea, munca şi respectul faţă de cei din jur au reprezentat valori fundamentale de la care nu s-a abătut nici măcar o dată.

Doamna Elena P., în vârstă de 73 de ani, se află în căminul de pe strada Unirii de aproximativ şase ani, unde a ajuns după mai multe probleme de sănătate. S-a gândit că în acest fel va avea un sprijin la bătrâneţe, mai ales că fetele ei sunt plecate din ţară şi nu ar fi putut-o ajuta.

„Acum nu mai am nicio grijă, decât cea de a mă reface după o viaţă de muncă tumultuoasă. În plus, sunt mulţumită că de 4-5 ori pe zi, cineva îmi deschide uşa, un aspect foarte important. Dacă eram în propria casă şi cei din jur sunt ocupaţi, rămâneam singură ore în şir. Spun că mă refac după o viaţă agitată, deoarece eu am activat în învăţământ, unde am fost profesor de limba română. La un moment dat, am fost nevoită să mă pensionez anticipat, pentru că am înfiinţat o fundaţie, am deschis un after-school pentru copii dezavantajaţi, dar, mai târziu, în 2015 mi-am încheiat activitatea. Din păcate, programul de lucru foarte încărcat mi-a slăbit organismul şi am suferit un accident cerebral, mi-am pierdut darul vorbirii, iar aceasta a fost o mare durere pentru mine. Partea bună este că, pe parcurs, m-am recuperat”, ne-a declarat femeia.

Plin de viață și șarmant chiar și la aproape 90 de ani

Un alt beneficiar al centrului, un om deosebit este şi Constantin Necula, de 88 de ani, el aflându-se în centru de trei ani. Deşi se apropie uşor de 90 de ani, octogenarul este plin de viaţă, extrem de plăcut şi vorbăreţ. Aşa am aflat că a lucrat până la 79 de ani şi a fost un meseriaş tare priceput de-a lungul timpului, fiind mecanic, lăcătuş, electrician, strungar. Din păcate, viaţa nu i-a oferit şi un trai în comun la fel de armonios, cum l-au avut părinţii săi, cu soţia, şi, după o mulţime de neînţelegeri, care au trenat timp de mai bine de trei decenii, a decis să plece la cămin. De atunci, este liniştit, mulţumit, chiar dacă este nevoit să se deplaseze mai greu, cu ajutorul unui baston, întrucât, în urma unei intervenţii chirurgicale la un picior, i-a fost amputat un deget. Dar, chiar şi aşa, se mişcă şi îşi trăieşte în tihnă anii bătrâneţii. Ca cei doi rezidenţi ai căminului sunt mulţi alţii şi, cu siguranţă, că există şi alte suflete care vor să aleagă aceeaşi cale, să devină beneficiari ai unui centru pentru bătrâni. În acest sens, trebuie să vă spunem că, dacă în anii anteriori cu greu se găsea un loc, acum centrul nu mai înregistrează deloc cereri în aşteptare. Ba, dimpotrivă, au locuri disponibile, şi, în momentul în care doritorii li se adresează, şi vin cu dosarul de admitere complet, asistentele sociale din cadrul căminului se deplasează la domiciliul lor, fac ancheta socială şi apoi se pregăteşte documentaţia în vederea instituţionalizării.

Nu mai există listă de așteptare la cămin

Deci, dacă în anii trecuţi era greu să prindeţi un loc la cămin, acum puteţi sta liniştiţi, pentru că veţi găsi fără probleme. Cum de se întâmplă acest lucru? „Între timp, ne-am extins cu nişte locuri în clădirea de lângă parcul seniorilor, s-a mărit capacitatea de cazare. Principalele condiţii pe care trebuie să le îndeplinească solicitanţii sunt următoarele: să aibă vârsta de pensionare şi domiciliul în municipiul Constanţa. În ceea ce priveşte contribuţia pe care trebuie să o dea, aceasta se calculează în funcţie de veniturile beneficiarului, se ia 60% din cuantumul pensiei, iar diferenţa până la acoperirea contribuţiei se plăteşte de către aparţinători, dacă aceştia înregistrează un venit mai mare decât venitul net garantat pe ţară. Dacă nu, se achită doar 60% din contribuţia beneficiarului. Trebuie să vă spun că avem în cămin şi persoane fără venit, sume care, în cazul lor, se acoperă de către bugetul local”, a precizat directorul căminului, Monica Nistorescu.

Cum se realizează ancheta socială a celor care doresc un loc în cămin? În primul rând, se urmăresc condiţiile de locuit, dacă are persoane care îi poate ajuta, dacă sunt bolnavi etc. Cert este că, odată ajunși în cămin, viața acestor suflete se schimbă radical. Înainte de toate, învață cum să se suporte reciproc și să conviețuiască unii cu alții. Din păcate, activităţile lor sunt mai restrânse acum, de când cu pandemia de Covid-19 şi constau, îndeosebi, în activităţi de socializare, unde se ascultă muzică, au loc diferite proiecţii de filme, se desfăşoară diverse jocuri de societate, se pictează, se confecţionează felicitări etc.

Și, da, sunt vaccinați într-un procent ridicat. Astfel, la acest moment, din 184 de beneficiari, doar 39 sunt neimunizaţi împotriva Sars- Cov-2, și asta din cauza unor probleme medicale.

Vă întrebați cum se descurcă personalul cu ei, de când au apărut infecțiile cu Covid? Destul de greu, pentru că, la fel ca și pentru populația generală, și pentru ei există restricţii, pe care sunt obligaţi să le respecte, iar una dintre acestea se referă la ieşirile din centru. Desigur, bătrâneii şi-ar dori să iasă mai mult, să se plimbe, dar acest lucru nu se mai poate face acum decât timp de două ore pe zi și numai pe baza declaraţiilor pe proprie răspundere. Excepţie de la regulă fac doar situaţiile medicale, când sunt nevoiți să meargă la medic, de exemplu. O altă problemă cu care se confruntă vârstnicii se referă la acomodarea la mediul de viaţă instituţionalizat, pentru că ei vin dintr-un alt mediu, iar aici trebuie să convieţuiască unii cu alţii, să stea cu alte persoane în camere, există un regulament de ordine interioară pe care trebuie să îl respecte, ceea ce este mai dificil pentru unii dintre ei.