Drumurile electorale ale țărăniștilor duc spre Traian Băsescu

1824
Liderul țărăniștilor constănțeni, Tudorel Chesoi, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că PNȚCD a organizat în acest week-end un Comitet Național pentru a stabili pașii politici pe care trebuie să îi facă partidul în următoarea perioadă.
Chesoi a precizat că PNȚCD este dispus să formeze alianțe cu toate partidele românești care fac parte din grupul Partidului Popular European (Creștin-Democrat), respectiv PD-L și UDMR, în perspectiva alegerilor prezidențiale. În cadrul aceleiași ședințe, ei au analizat posibilitatea de a susține un candidat unic al partidelor românești care fac parte din PPE.
"Este evident că drumurile duc către Traian Băsescu. Dar noi nu am stabilit decât faptul că trebuie să avem un singur candidat al grupurilor de partide ale PPE din România. Sigur, șansele cele mai mari le are Traian Băsescu. Săptămâna aceasta, pe 12 septembrie, vom avea un nou Congres și atunci vom valida sau invalida această linie politică", a declarat președintele Organizației Județene a PNȚCD Constanța, Tudorel Chesoi. Tot el a adăugat că, până în prezent, nu au purtat discuții pe acest subiect cu reprezentanții democrat-liberali.
La Congresul de sâmbătă, vor participa, din partea județului Constanța, 31 de delegați, 11 supleanți și 21 de invitați. Țărăniștii își vor alege atunci o nouă conducere națională.
Până în prezent, doar actualul lider Marian Petre Miluț și-a depus candidatura, el bucurându-se de o "susținere în unanimitate" a membrilor, așa cum a mai arătat Chesoi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8013 secunde