Este oficial! Oraşul Murfatlar va beneficia de distribuţie de gaze

369
Este oficial! Oraşul Murfatlar va beneficia de distribuţie de gaze - murfatlar2-1659546431.jpg
Primăria Murfatlar a semnat Contractul de Proiectare și Execuție Lucrări din cadrul proiectului „Înființare distribuție de gaze naturale în orașul Murfatlar și satul aparținător Siminoc, jud. Constanța”, proiect co-finanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, între Primăria orașului Murfatlar, reprezentată de primar, și Asocierea S.C. Bedamiro Holding Parcari Construct S.A. (Lider) - S.C. Nord Gaz S.R.L. - S.C. Aqua Tehnology Design S.R.L. - S.C. Otto Gaz & Services S.R.L.

Obiectivul proiectului este realizarea unei rețele inteligente de distribuție gaze naturale cu o lungime de aproximativ 69,219 km.

Valoarea Contractului de Proiectare și Execuție este de 45.060.034,00 lei, exclusiv T.V.A., iar valoarea totală a proiectului este de 60.467.863,67 lei.


„Mulțumesc tuturor care au avut încredere în mine, m-au susținut și m-au ajutat să ajungem în această ultimă fază înaintea începerii efective a lucrărilor. Este proiectul la care am început să lucrez chiar din a doua zi de după alegerile locale, proiectul cu care eu m-am prezentat în fața dvs. și care va reprezenta cea mai mare investiție din istoria orașului, de aproximativ 12,5 milioane euro. Rețeaua nouă de gaz va însemna creșterea confortului pentru cetățenii orașului, dar va permite și dezvoltarea de noi afaceri și locuri de muncă”, a transmis primarul oraşului Murfatlar, George Cojocaru.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.1541 secunde