Primarul din Murfatlar, George Cojocaru, implementează proiecte de peste trei milioane de euro

192
Primarul din Murfatlar, George Cojocaru, implementează proiecte de peste trei milioane de euro - proiectemurfatlar-1653215898.jpg

Articole de la același autor

La ultima ședință de îndată a Consiliului Local din oraşul Murfatlar s-au aprobat hotărârile pentru depunerea proiectelor, iar la prima oră de la deschiderea platformei PNRR, s-au încărcat mai multe proiecte deosebit de importante pentru această localitate. 


Valoarea totală a acestora este de 3,2 milioane de euro, suma maximă ce poate fi accesată de un oraș. Astfel se poate vorbi despre dotarea cu mobilier urban inteligent (stații de călători, bănci și panouri de informare LED) şi achiziționarea a două softuri pentru înregistrarea digitală a documentelor în primărie, respectiv pentru programarea online la SPCLEP și pentru audiențe. Totodată, se vor mai monta șase staţii de reîncărcare pentru vehiculele electrice şi se vor realiza mai multe piste de biciclete, două dintre acestea făcând legătura între Murfatlar şi Valu lui Traian.
 

De asemenea, se vor construi noi imobile pentru tineri şi, în acelaşi timp, se va reabilita clădirea şcolii Gen. A. V. Rădulescu şi a şcolii din Siminoc, aceste investiţii ajungând până la un million de euro



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3054 secunde