Fostul candidat la Primăria Constanța, Gheorghe Dinu, a înființat Alianța Lege și Ordine

1067
4
Fostul candidat la Primăria Constanța, Gheorghe Dinu, a înființat Alianța Lege și Ordine - gheorghedinu1-1358700734.jpg
Fostul candidat la Primăria Constanța la alegerile din vara anului trecut din partea PP-DD, avocatul Gheorghe Dinu, a creat o nouă mișcare politică intitulată Alianța Lege și Ordine (ALO). Formațiunea este alcătuită alături de un grup de intelectuali din armată, poliție și informații, oameni de afaceri și mici întreprinzători. 

"Alianța Lege și Ordine a apărut ca o reacție necesară la încălcarea repetată a Constituției și legilor țării de către partidele parlamentare (PSD, PNL, PDL, PC, UDMR), partide și grupuri de interese care au adus țara în situația de a nu mai putea să asigure un nivel de viață decent și civilizat. Fac un apel la toți prietenii să se înscrie în Alianța Lege și Ordine. Vrem ca, în cel mai scurt timp să înființăm organizații în fiecare județ. Deja avem 2.750 de membri. Toți cei ce vreți să vă înscrieți rog să-mi trimiteți telefonul, adresa de domiciliu, emailul urmând să fiți contactați de un vicepreședinte de la nivelul județului respectiv. Ne interesează și sedii în fiecare localitate și cine se poate oferi este binevenit. Accentuez că această construcție se bazează pe voluntariat, pe dorința românilor responsabili și patrioți de a reda România, românilor corecți din țara noastră. Construcția Alianței Lege și Ordine depinde doar de noi, de fiecare român care vrea să trăiască demn și civilizat în România", spune Gheorghe Dinu, într-o postare pe contul său de Facebook.

Pentru a veni în contact cu cei care doresc să participe la consolidarea acestei alianțe, Gheorghe Dinu are deja stabilite mai multe întâlniri în județele din țară, dar și în străinătate. Astfel, zilele trecute a fost la Bacău, urmând ca în această săptămână să se afle la Cluj, după care va pleca la Londra.

"Vreau să mulțumesc tuturor prietenilor și tuturor românilor de bună credință care au venit alături de noi în marea mișcare națională pentru renașterea conștiinței și demnității naționale și a României, respectiv Alianța Lege și Ordine. Mulțumesc în primul rând tuturor celor care au înțeles să se implice în activitatea migăloasă de strângere a semnăturilor necesare înscrierii la Tribunal a Alianței Lege și Ordine. Trebuie să adunăm cel puțin 1.000 de semnături în fiecare județ. Cu cât ne implicăm mai mulți în strângerea semnăturilor cu atât legalizarea ALO, va veni mai repede", a mai spus Gheorghe Dinu.

El a mai precizat că, în aceste momente se lucrează intens la elaborarea Statutului și Programului ALO, a siglei și a unei pagini web, în paralel cu popularizarea mișcării politice de salvare națională ALO.

Comentează știrea

admirator
21 ianuarie 2013
cred ca trebuie

mai multe elemente in program: sunteti de dreapta sau de stinga? cum sprijiniti (daca nu, de ce) mica proprietate -rurala si urbana-? ce masuri preconizati pentru relansarea economica si corectarea vietii politice? sunteti pentru UE si NATO sau nu? sprijiniti reforma in Justitie? cum? etc. Oricum, eu sa doresc success. Fiat Justitia, pereat mundus...

admirator
21 ianuarie 2013
sunteti

pentru pastrarea imunitatii in fata Justitiei a celor alesi? sau nu?

catindatul perdant
21 ianuarie 2013
nu se lasa nici mort

Dinu ramane in continuare acelasi demagog si fanfaron.Este vesnicul candidat la ceva si pentru ceva.Este echivalentul romanesc al baronului Munchausen si Tartarin din Tarascon.Este evident ca urmareste sa candideze la functia de presedinte al Romaniei alaturi de Dan Diaconescu si Becali.Avand in vedere valoarea celor trei,ar fi bine sa prevedem in Constitutie ca Romania sa fie condusa de un triumvirat.L-am mai vazut pe Dinu in campania pentru prezidentiale defiland pe langa zidul palatului Cotroceni si promitand mai mult marea decat sarea,drept pentru care a luat ca intotdeauna O,001 % din voturi.Nici pana astazi,marele luptator pentru lege si ordine n-a explicat cum a obrinut vila tiganeasca de pe str.B.P.Hasdeu si pe care a vandut-o dupa ce a profitat de o firma de constructii si caruia nu i-a platit lucrarile executate.

Mishu
21 ianuarie 2013
Lasa-ne...

Tampitul asta nu are ce face: ba se vrea presedinte , ba primar... Omul e dereglat rau! A vazut ca nu-l vrea lumea , dar el continua sa ne abuzeze cu gandirile sale. A ramas in istorie, cand acest fost ofiter de securitate si militie a zis pe un post impotant de televiziune , in timpul camapaniei prezidentiale: "am batut toata tara..." . Gura prostului adevarat graieste !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3258 secunde