Președintele Uniunii Naționale pentru Progresul României, Gabriel Oprea, a demisionat, ieri, din funcție și a adresat membrilor UNPR o scri-soare în care le spune care este moti-vul pentru care a recurs la acest gest.
"În acești aproape șase ani de activitate politică, UNPR a fost ade-sea pusă la încercare și de fiecare dată am depășit împreună obstacolele ce ne-au ieșit în cale. Cu toții am ales drumul corect pentru partid și
cu toții am dat dovadă de tărie de caracter atunci când a fost nevoie. Astăzi, UNPR este în fața unui moment pe cât de dificil, pe atât de important pentru viitorul său. Prin urmare, în calitate de fondator, de președinte și mai ales în calitate de membru al acestei echipe, am ales să fac tot ceea ce ține de mine pentru ca partidul să treacă și peste acest obstacol", precizează Oprea în scrisoarea transmisă membrilor UNPR, adăugând că interimatul funcției va fi asigurat de Neculai Onțanu.
El spune că are obligația de a nu permite ca discuțiile ce îl vizează să afecteze imaginea formațiunii politice pe care a fondat-o, precizând că rămâne un simplu membru de partid. În plus, Oprea a adăugat că renunțarea la funcție nu este o decizie ușoară.
"Nu este o decizie ușoară, dar este unul din lucrurile pe care le mai pot face pentru a da partidului și întregii echipe o șansă în plus în acest an electoral", a mai adăugat Oprea.
În scrisoarea adresată progresiștilor, el mai susține că opțiunea sa pentru viitorul președinte UNPR este Valeriu Steriu.