X

Gabriela Firea: "E o premieră, după 20 de ani, că putem anunţa dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii instituţionalizaţi"

586
Gabriela Firea:
Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a declarat marţi, în Prahova, că ''dublarea alocaţiei de hrană pentru copiii instituţionalizaţi", măsură stabilită de coaliţia de guvernare în cadrul pachetului "Sprijin pentru România", reprezintă "o premieră, după mai bine de 20 de ani".

Ministrul Gabriela Firea a vizitat centrul social al Asociaţiei Pro Vita "Sfântul Brâncoveanu" din comuna Poseşti, judeţul Prahova.

"Am vrut să vin astăzi la părintele Tănase să văd aceşti copii, atât români, cât şi din Ucraina, pentru a-i spune personal domniei sale şi tuturor celor care îngrijesc copii instituţionalizaţi din România - fie că sunt asistenţi maternali sau asistenţi sociali în centrele de plasament - că aseară s-au luat câteva decizii foarte importante pentru aceşti copii de care trebuie să avem cu toţii grijă, ca societate şi fiecare cetăţean român are şi această datorie morală, să-i sprijine pe aceşti copii lăsaţi în grija statului, să treacă mai uşor peste situaţia pe care o au. În premieră, după mai bine de 20 de ani, putem anunţa dublarea alocaţiei pentru hrană, de asemenea creşterea de la 28 la 150 de lei a cheltuielilor personale pentru aceşti copii, de asemenea majorarea cu o sumă consistentă a bugetelor pentru rechizite, pentru îmbrăcăminte, încălţăminte şi alte cheltuieli. Poate veţi spune că sunt încă sume mici faţă de nevoi, dar totuşi creşterile sunt semnificative", a spus Firea într-o postare video de pe pagina sa de Facebook.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3895 secunde