Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, că listarea la Bursă a acţiunilor Hidroelectrica va aduce avantaje de ordin economic, financiar şi investiţional pentru România.
„Listarea mult aşteptată a acţiunilor societăţii Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România şi cea mai profitabilă companie de stat, are multiple valenţe şi va aduce avantaje de ordin economic, financiar şi investiţional pentru România. Iată că, la scurt timp după împlinirea a 140 de ani de la înfiinţare, Bursa de Valori Bucureşti celebrează un nou moment de referinţă. Cea mai valoroasă ofertă publică iniţială generează ecouri ale succesului nu doar în plan regional, ci şi la nivel global. Este o dovadă clară a maturităţii pieţei de capital româneşti, dar şi expresia potenţialului de care Bursa de Valori Bucureşti dispune", a afirmat şeful statului într-un mesaj prezentat de consilierul prezidenţial Cosmin Marinescu, în cadrul evenimentului organizat de BVB.
În opinia sa, unul dintre efectele pozitive ale statutului de piaţă emergentă sub care piaţa românească de capital funcţionează din anul 2020 este creşterea semnificativă a interesului investiţional pentru oferta Bursei de Valori Bucureşti.
„După o perioadă de creşteri consistente, nivelul capitalizării a depăşit deja 200 de miliarde de lei, iar numărul de investitori a crescut de peste 2,5 ori în ultimii ani. Piaţa de capital a devenit astăzi o opţiune serioasă de finanţare, un instrument de facilitare a investiţiilor în diverse sectoare ale economiei, dintre care sectorul energetic se remarcă atât prin numărul de companii listate, cât mai ales prin nivelul capitalizării bursiere", a explicat Iohannis.