Klaus Iohannis o va primi pe Kamala Harris la Palatul Cotroceni, vineri

177
Klaus Iohannis o va primi pe Kamala Harris la Palatul Cotroceni, vineri - sua-1646761534.jpg
Președintele Klaus Iohannis se va întâlni, vineri, la Palatul Cotroceni, cu vicepreședintele Statelor Unite, Kamala Harris, care efectuează o vizită oficială în România.


Potrivit Realitatesa.net președintele României, Klaus Iohannis, o va primi vineri, 11 martie 2022, la Palatul Cotroceni, pentru consultări politice pe Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, Kamala Harris, care se va afla în vizită oficială în România.

Prezența Vicepreședintelui Kamala Harris în România reconfirmă soliditatea Parteneriatului Strategic bilateral și angajamentul ferm al Statelor Unite de a susține securitatea României și a aliaților NATO de pe Flancul Estic, reflectând, totodată, aprecierea Administrației americane pentru abordarea responsabilă și implicată a țării noastre în contextul amenințărilor actuale de securitate generate de agresiunea ilegală a Federației Ruse, precum și în gestionarea fluxurilor de refugiați de la granițe și acordarea de asistență umanitară.


Întrevederea Președintelui României cu Vicepreședintele Statelor Unite ale Americii se înscrie în cadrul eforturilor aliate și transatlantice de coordonare strânsă în vederea gestionării situației de securitate, în special la Marea Neagră, cu impact asupra securității euroatlantice, și vine în continuarea consultărilor la cel mai înalt nivel între liderii aliați (din 11, 18 și 28 februarie), la care a participat Președintele României și care au avut loc la inițiativa Președintelui Statelor Unite, Joseph R. Biden.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4558 secunde