Libanezii vor să construiască un spital și o universitate la Mangalia

306
Libanezii vor să construiască un spital și o universitate la Mangalia - primariamangalia1351076030-1351110288.jpg
Delegația libaneză condusă de președintele municipalității Byblos, Ziad Hawat, a avut, ieri, o întâlnire oficială cu primarul Cristian Radu și liderii grupurilor de consilieri din CL Mangalia. În debutul discuțiilor, oaspetele libanez a făcut o prezentare a orașului Byblos și a proiectelor de investiții în derulare, pe plan local. La rândul său, primarul Mangaliei a făcut o scurtă prezentare a orașului și a stațiunilor din sudul litoralului.


Edilul a vorbit despre investițiile străine în zonă și a enumerat câteva dintre proiectele de modernizare și dezvoltare. 

"Mangalia este o zonă cu un potențial enorm. De aceea, dorim să atragem investitori care să contribuie la dezvoltarea turismului în sudul litoralului", a subliniat primarul Cristian Radu.

Pe parcursul discuțiilor, oaspeții libanezi s-au arătat interesați ca într-o primă etapă să aducă investitori pentru a construi în zona municipiului Mangalia o universitate și un spital cu centru balnear. 

"Putem veni aici să deschidem o universitate și un spital. În câțiva ani, universitatea poate atrage până la două-trei mii de studenți din România și din străinătate, pe diverse specializări precum economie, turism, afaceri, comerț, cu diplome certificate în SUA și recunoscute internațional", a menționat președintele municipalității Byblos, Ziad Hawat.

Primarul Mangaliei a manifestat disponibilitatea implicării în demararea celor două proiecte, urmând ca municipalitatea să pună la dispoziție terenul și utilitățile necesare celor două construcții, respectiv universitate și spital cu centru balnear.

Cei doi primari au mai spus că vor desemna echipe de specialiști care să lucreze la documentația necesară, astfel încât până la sfârșitul anului să se contureze dimensiunea investițiilor străine în Mangalia. Cu aceeași ocazie, s-a convenit asupra deschiderii unor Birouri turistice în cele două orașe, pentru a încuraja schimburile de turiști.

În cursul zilei de ieri, oaspeții libanezi au efectuat vizite în Șantierul Naval Daewoo, în Portul turistic, precum și la o serie de obiective turistice din sudul litoralului. De asemenea, aceștia au participat și la o întâlnire cu oamenii de afaceri locali.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2973 secunde