În proxima ședință a Consiliului Local Mangalia,

Liberalul Viorel Oleniuc va cere o expertiză psihiatrică a primarului Tusac

2972
După pronunțarea instanței, consilierii locali mangalioți se declară dezamăgiți de "deznodă-mântul" acestei situații, dar mărturisesc că vor lupta în continuare împotriva a ceea ce ei numesc acțiunile contra interesului public care poartă semnătura social-democratului Claudiu Tusac.
Astfel, viceprimarul Ion Mincă a precizat că respectă decizia instanței, dar că este de părere că "dacă Tusac nu-și schimbă comportamentul, nu va avea liniște niciodată". "Să nu-și închipuie acum că dacă a câștigat procesul se întoarce în Primăria Mangalia pe un cal alb, din contră, revine pe o mârțoagă jegărită și râioasă", a declarat conservatorul. În aceeași ordine de idei, Ion Mincă a ținut să asigure că atât el, în calitate de viceprimar, cât și ceilalți consilieri locali nu vor permite ca activitatea primarului Tusac să fie la voia întâmplării, lăsând de înțeles că îl vor monitoriza în permanență. "Să vedem cu ce gânduri vine, degeaba spune el câte a făcut, a pus batista pe țambal și spune că a făcut ceva, că n-a făcut nimic. Să își schimbe comportamentul și să lucreze pentru Mangalia", a conchis Mincă, nu înainte, însă, de a preciza și că, dacă administrația publică locală din sudul litoralului va fi condusă în același stil, nu e deloc exclus ca aleșii locali să demareze, din nou, strângerea de semnături pentru un referendum de demitere a lui Tusac.

"Nu vrem să se întoarcă primarul care a jecmănit banul public"
Nici consilierul local democrat-liberal Paul Foleanu nu este tocmai încântat de hotărârea Tribunalului Constanța, dar a declarat că aleșii locali speră ca "Tusac să se întoarcă alt om". "Sperăm să se întoarcă alt om, nu același primar care a jecmănit banul public cât a fost pe funcție, până la suspendare", a atras atenția pedelistul. El a adăugat, de asemenea, că își dorește ca edilul-șef, proaspăt reconfirmat în funcție, "să aibă numai intenții pozitive față de cetățeni". "Noi, consilierii locali, nu vom aproba niciun fel de cheltuială care să nu fie în interesul cetățenilor", a mai afirmat Paul Foleanu.
În ceea ce privește posibilele acțiuni pe care aleșii locali le au în vedere în ipoteza în care activitatea administrației locale se va derula în același stil de până acum, Paul Foleanu a declarat: "Vrem întâi să vedem cum se comportă Tusac și, dacă se întâmplă ca și până acum… vom vedea la momentul oportun". Întrebat, însă, dacă aleșii locali care nu sunt social-democrați vor adopta acum o atitudine defensivă în relația cu Claudiu Tusac, Foleanu a subliniat: "Nici pe departe! Eu personal îmi păstrez verticalitatea și îmi mențin punctul de vedere, anume că Tusac a acționat contra intereselor cetățenilor, nu în interesul lor", a explicat consilierul PD-L.

"Tusac, ultimul securist"
Cea mai vehementă poziție vizavi de revenirea la conducerea Primăriei Mangalia a lui Claudiu Tusac a fost, însă, cea a liberalului Viorel Oleniuc, care a ținut să menționeze că "întoarcerea lui Tusac nu va fi sigur una de bun augur". "Nu mă așteptam să aibă tupeul să atace în instanță anularea ordinului de suspendare a sa din funcție. Era de preferat să nu reapară în Consiliul Local și în Primărie după atâtea abuzuri și nelegiuiri", a adăugat consilierul local PNL.
În continuare, Viorel Oleniuc a explicat că el, personal, nu are niciun dubiu în ceea ce privește "abuzurile lui Tusac asupra bugetului local al Mangaliei, a rectificărilor de buget fără bază legală și a plăților făcute aiurea". El și-a exprimat, însă, speranța că organele abilitate vor interveni "și își vor face datoria în cazul abuzurilor lui Tusac". Pe de altă parte, însă, liberalul a specificat că ar fi ideal ca în paralel cu verificările instituțiilor abilitate, în Mangalia să fie reluată acțiunea de strângere de semnături pentru referendumul de demitere a social-democratului Claudiu Tusac. Pentru ca referendumul de demitere să poată avea loc este nevoie de aproximativ 9.000 de semnături.
De remarcat e, însă, că Viorel Oleniuc a declarat că va cere în proxima ședință a Consiliului Local Municipal Mangalia o expertiză psihiatrică a primarului: "Voi cere în prima ședință a CL Mangalia o expertiză psihiatrică a lui Claudiu Tusac, prin hotărâre de Consiliu Local. Legea permite acest lucru, iar ceea ce declar acum nu este nici insultă, nici calomnie", a subliniat penelistul. Ulterior, el a completat: "Cred că este necesară o astfel de expertiză pentru că multă lume și-a pus întrebarea dacă primarul este în deplinătatea facultăților mintale. Vreau ca niște specialiști să-și spună cuvântul", a mai afirmat Oleniuc. Totodată, consilierul local a declarat și că se așteaptă ca Tusac să afișeze aceeași atitudine: "El s-a comportat ca ultimul securist, s-a prevalat de orice acțiuni de intimidare a cetățenilor. Eu cred că acest personaj va face la fel", a concluzionat Viorel Oleniuc.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9584 secunde