Vasile Neicu:

"Locuitorii din Pantelimon vor avea un cămin cultural modern"

305
1

Articole de la același autor

Primarul Vasile Neicu continuă strategia de dezvoltare a comunei Pantelimon și este nerăbdător să pună cât mai repede în aplicare un proiect important pentru comunitate.


"Căminul cultural este un obiectiv important pentru întreaga comunitate. A fost semnat contractul de începe a lucrărilor, însă se pare că vremea nu prea mai ține cu noi. Totuși, sperăm să putem pune măcar temelia, iar restul lucrărilor să le reluăm la primăvaraă, atunci când se îndreaptă vremea. Locuitorii din Pantelimon vor avea un cămin cultural modern", a spus șeful administrației publice locale din comuna Pantelimon, Vasile Neicu.


El a explicat că noul cămin cultural va avea o arhitectură specială, valoarea investiției ajungând la peste 1,6 milioane lei. Cât despre activitățile culturale din comună, primarul Vasile Neicu a spus că localitatea se mândrește cu ansamblul local "Ulmetum Junior", care reprezintă cu succes comuna la toate festivalurile naționale de folclor, obiceiuri și tradiții, copiii venind acasă mereu cu trofee. Pentru a le răsplăti dedicarea și talentul, primarul Neicu le-a achiziționat copiilor costume de dans tradiționale, confecționate la Bistrița Năsăud. 


Comentează știrea

Cristi
30 noiembrie 2015
Zau ?

Un camin cultural , in care se vor face nunti si botezuri ... Nea Vasile , umbli cu cioara vopsita ! Vrei un nou mandat si faci deja campanie electorala ...

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4415 secunde