Loredana clarifică pe Facebook ACUZAȚIILE de PLAGIAT pentru Imnul stațiunii Mamaia

495
2
Loredana clarifică pe Facebook ACUZAȚIILE de PLAGIAT pentru Imnul stațiunii Mamaia - loredanasiradumazarelanseazavide-1368513902.jpg
Loredana a ținut să clarifice acuzațiile de plagiat la adresa Imnului stațiunii Mamaia, după ce s-a descoperit că melodia seamănă foarte mult cu "Imnul Bețivilor" sau "Delirium Tremens", care aparține unei formații croate, scrie realitatea.net. Vedeta a apelat la Facebook pentru a lămuri controversa legată de Imnul stațiunii Mamaia, explicând că nu este vorba de un plagiat și că a interpretat melodia cu acceptul compozitorului Tonci Huljic.


"Cântecul asta are o poveste specială. Vara trecută, în timp ce mă aflam cu familia în vacanță în Split, Croația, l-am cunoscut pe compozitorul și cântărețul croat Tonci Huljic și de atunci am rămas prieteni. Chiar în seara în care am facut cunoștință mi-a dat să ascult acest cantec. Mi-a plăcut atât de mult de prima oară încât i-am zis că vreau să-l cânt, iar el a fost mai mult decât bucuros să mi-l încredinteze. Acum două luni ne-am întâlnit la Belgrad și am înregistrat piesa chiar în studioul prietenului și colaboratorului său de-o viață, Goran Bregovic! Mulțumesc Tonci! Viva Mamaia! Dragosteee, Lori", a postat Loredana.




Comentează știrea

Didina
14 mai 2013
Stai blanda,fatuco !

Lori draga,parca nu ai sti cum merg treburili...O bazaiala lalaita de tine impreuna cu edilul e asa de storco-fleoscaita valoric incat trebuie cumva sa gasim metode de a face tumbe in media sa nu fie repede uitata.Nu tu esti vinovata de subiect,nici sefu',nici maimutele care ranjesc dobitoceste si topaie pe melodia aia stupida. Au oamenii gusturi pentru rahaturi,sa le dam rahat.

admirator
15 mai 2013
pai, in acest caz,

trebuia sa precizati de la inceput ca melodia este inspirata de~. In plus, nu ati recunoscut ca ati furat din folclorul urban formula"Uite luna, uite Farul,? Uite plm ca parul!" Inlocuind ultima parte cu "Uite vine salvamarul" (nazistu tzopaitor). Dupa o simpla regula logica, (inlocuirea partilor in silogism) egalind "salvamarul" cu "plm". Cred ca "plm" e mai buna decat salvamarul... Din toate punctele de vedere, daca intelegeti! Dar asa e cu partidul plagiatorilor. Daca sefu' plagiaza, de ce membrii si membrele nu ar face-o?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2503 secunde