Ludovic Orban a pus gând rău pensiilor speciale! "Nu ne lăsăm!"

277
Ludovic Orban a pus gând rău pensiilor speciale!
Preşedintele partidului Forţa Dreptei, Ludovic Orban, anunţă depunerea, săptămâna viitoare, a unui nou proiect de lege privind desfiinţarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, precizând că va fi atent astfel încât să nu mai apară pretexte procedurale pentru declararea ca neconstituţională a legii.


„Nu ne lăsăm. Depunem săptămâna viitoare un nou proiect de lege de desfiinţare a pensiilor speciale ale parlamentarilor. Să vedem ce vor face partidele din coaliţia de guvernare, care deţin majoritatea şi care controlează Curtea Constituţională. Vom fi atenţi să nu mai poată apărea pretexte procedurale pentru declararea ca neconstituţională a legii”, a scris Orban pe Facebook, potrivit Agerpres.


Curtea Constituţională a României a explicat, joi, că legea prin care au fost eliminate pensiile speciale ale parlamentarilor a fost adoptată într-o singură zi, cu încălcarea tuturor termenelor, ceea ce reprezintă o afectare a procedurii de adoptare în ansamblul său.


Potrivit unui comunicat al CCR transmis Agerpres, în şedinţa de joi, Curtea Constituţională, în cadrul controlului legilor posterior promulgării, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea 7/2021 pentru modificarea Legii 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor este neconstituţională.


Curtea a precizat că, potrivit articolului 76 alineatul (3) din Constituţie, la cererea Guvernului sau din proprie iniţiativă, Parlamentul poate adopta proiecte de legi sau propuneri legislative cu procedură de urgenţă, stabilită potrivit regulamentului fiecărei Camere.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4747 secunde