Marcel Ciolacu, optimist în privința negocierilor ce vizează pensiile speciale
235

Articole de la același autor
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, că lucrurile sunt aproape finalizate în privinţa proiectului privind pensiile speciale.
„Aţi văzut şi semnalul pe care l-am avut foarte clar, mai sunt elemente de închis. A fost tot tehnicul şi de la Ministerul Justiţiei şi de la MIPE, au fost două zile la Bruxelles pe această negociere. Sunt trei solicitări, din punctul meu de vedere, de foarte mare bun simţ ale Comisiei şi cred că lucrurile sunt cam finalizate. Propunerile privesc felul cum se calculează pensia. Până acum, se făcea pe ultima lună, Comisia vrea pe ultimele 48”, a menţionat Ciolacu, după şedinţa Biroului Permanent Naţional al PSD.
Prim-ministrul a susţinut că proiectul privind pensiile speciale va fi gata până când Guvernul va depune cererea de plată numărul 3 către Comisia Europeană.
„Mai sunt nişte jaloane la Ministerul Energiei, dar sunt pe împrumut, nu pe granturi. Ministerul Educaţiei are de închis un jalon şi doamna ministru a zis că în două săptămâni, alea sunt pe granturi. Restul, ştiţi foarte bine cine a păstorit Ministerul Energiei şi îl felicit pe actualul ministru că a recuperat foarte mult”, a menţionat Marcel Ciolacu.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 18 Septembrie 2023
Vineri, 15 Septembrie 2023
Vineri, 15 Septembrie 2023
Miercuri, 13 Septembrie 2023
Marţi, 12 Septembrie 2023
Luni, 11 Septembrie 2023
Sâmbătă, 09 Septembrie 2023
Joi, 14 Septembrie 2023
Joi, 14 Septembrie 2023
Vineri, 08 Septembrie 2023