Mazăre dă cu subsemnatul la ANI pentru licitațiile din 2009

2760
Mazăre dă cu subsemnatul la ANI pentru licitațiile din 2009 - a2ad21422707bdf0ac074f80b4c67181.jpg

Articole de la același autor

Primarul Constanței, social-democratul Radu Mazăre, a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă susținute ieri, că Agenția Națională pentru Integritate (ANI) "calcă" din nou Primăria, pentru a verifica, susține el, "20% din licitațiile de anul trecut". În stilul caracteristic, prea puțin spiritualul edil-șef a precizat că a pregătit dosarele solicitate, "ca să lingă domnii inspectori de la ANI foaie cu foaie, cotor cu cotor". De precizat este că adresa Agenției Naționale pentru Integritate a fost emisă pe 18 ianuarie 2010 și a parvenit administrației publice locale de la malul mării pe 20 ianuarie. Proaspăt întors din preumblările sale, Mazăre a făcut însă abia ieri anunțul. Ei bine, în acest caz ar putea funcționa ca un bumerang declarația de ieri a edilului-șef, anume aceea că trăim "într-o panaramă de țară".
Ceea ce trebuie remarcat este că în adresa înaintată de ANI către Primărie se menționează că instituția s-a autosesizat, iar controlul "are ca obiect verificarea respectării dispozițiilor legale privind regimul juridic al conflictului de interese, în temeiul art. 6 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, republicată".
Astfel, în vederea soluționării autosesizării nr. A/1250/I.I./2009, ANI solicită Primăriei conduse de Radu Mazăre copii după o serie de contracte încheiate cu mai multe firme. Este vorba, concret, de contracte încheiate cu Pomacost, cu S.C. BMG Bucovina Construct S.R.L, Petroconst, cu firma Geoconst Company S.R.L., cu societatea Heraconi, cu Alcor Comco S.R.L., Eucass S.R.L, cu firma Mobitom și, nu în ultimul rând, cu Asociația Națională a Scafandrilor Profesioniști și a Salvamarilor din România. În această ordine de idei, ANI cere administrației tomitane să atașeze și copiile caietelor de sarcini, precum și ale proceselor verbale de achiziție corespunzătoare contractelor solicitate.

Lui Mazăre nu-i plac jucăriile
Nonșalant și "extrem de relaxat", așa cum el însuși a subliniat că este, primarul Mazăre a găsit rapid explicații pentru controlul ANI. Evident, de vină sunt numai și numai ceea ce el a numit "câinii politici ai lui Băsescu". Criticând "jucăriile politice de opresiune" pe care Radu Mazăre susține că președintele Băsescu le dirijează, edilul-șef al Constanței i-a anunțat pe locuitorii municipiului să fie inspirați și să-l caute cât mai puțin în această perioadă, și asta pentru că e ocupat cu anchetele. "Le spun cetățenilor să mă caute cât mai puțin întrucât am treabă, sunt anchetat", "s-a scuzat" primarul. În spiritul aceleiași plângeri de milă, Mazăre a explicat cum stau lucrurile în țară: "Cu asta se ocupă puterea în România. Și cu asta ne ocupăm și noi la Primărie. Cu subsemnatu’".
Revenind la ceea ce îi afectează în mod direct pe constănțeni, Mazăre s-a referit la… nu, nu la desele vacanțe pe care le face în țara unde se dansează bossa nova și unde oamenii frecventează școala de dans "Vai-Vai", ci la, culmea, bugetul local municipal pe 2010, subiect pe care, mai mult sau mai puțin inspirat, primarul l-a legat de noul control al ANI. "E binevenită diminuarea bugetului local. Înseamnă că vom face achiziții mult mai puține și, drept urmare, vor fi mult mai puține controale", a ținut să precizeze, oarecum ironic, cel care periodic dă explicații Agen-ției Naționale pentru Integritate.
Îmbrăcat în aceeași "ținută de război", atât de emblematică aparițiilor sale încât am putea folosi o singură poză pentru a ilustra mai toate materialele legate de primarul Constanței, Mazăre a declarat, ieri, că ceea ce contestă în acest control al ANI este că i se cer contracte care până la momentul actual nu au fost încheiate, iar aici edilul a dat drept exemplu pasarela din Mamaia. Dar ce problemă să fie controalele Agenției Naționale de Integritate pentru cel ales prin vot direct în al treilea mandat de primar al Constanței atâta vreme cât, potrivit propriilor sale declarații, toate sunt bune, iar deocamdată pleacă în vacanțe, în Brazilia, având pe agenda din viitorul foarte apropiat carnavalul de la Sao Paolo? Pesemne că în cazul ăsta Mazăre nu le poate arunca celor care îl așteaptă pe treptele Primăriei scuza cu țara lui de suflet. Mai bine îi bagă la înaintare pe inspectorii de la ANI, dacă tot trăim într-o "panaramă de țară".
Cât despre protestele angajaților din administrația publică locală de azi, șeful Primăriei Constanța habar nu avea ieri: "Întră în grevă, da?!? Nu știam".

În ceea ce privește licitațiile încheiate anul trecut, ANI solicită:
- Contracte încheiate în data de 31 martie 2009 ce au ca obiect "fur-nizare de sămânță pentru gazon" în valoare de 82.109 lei fără TVA, "furnizare de gard viu pentru acțiunea «Flori de mai»", în valoare de 135,150 de lei fără TVA, "furnizare de răsaduri de flori" în valoare de 528.536 lei fără TVA.
- Contract încheiat la data de 8 mai 2009 și care are drept obiect "întreținerea palmierilor din stațiunea Mamaia" și a căruia valoare se ridică la 399.966 de lei fără TVA.
- Contractul prin care firma Pomacost a încasat 202.407 lei și care se referea la "plantatul de arbuști".
- Contractul încheiat pe 14 august tot cu Pomaconst, contract care constă în "montarea unor rulouri de gazon", în valoare de 269.100 lei, fără TVA.
- Contractul încheiat pe 8 iulie 2009 cu S.C. Bucovina Construct S.R.L., care face referire la "reabilitarea și modernizarea Căminului pentru persoane vârstnice din Con-stanța", în valoare de 1.526.379 lei fără TVA, dar și suplimentarea acordată pe 14 octombrie, a cărei valoare se ridică la 157.190 de lei fără TVA.
- Contractul încheiat în 2009 cu Petroconst, al cărui obiect este "construcția obiectivului Pasarela Mamaia", care se ridică la 3.860.219 lei fără TVA.
- Contractul prin care firma Geoconst Company SRL a încasat suma de 2.766.738 lei fără TVA pentru proiectul de construire a blocurilor ieftine de pe strada Baba Novac, precum și suplimentarea acordată, de 588.652 lei, ca urmare a "îmbunătățirii terenului de fundare", în cadrul aceluiași proiect.
- Contractul încheiat cu Geo-const Company pentru "construcția și amenajarea parcului de la CET", în valoare de 238.000 lei fără TVA.
- Contractul în valoare de 2.065.909 lei fără TVA, încheiat cu Heraconi S.R.L, al cărui obiect constă în menținerea curățeniei în sediile și cluburile pentru pensionari.
- Contractul cu Heraconi S.R.L., în valoare de 110.148 de lei, care se referă la "vopsirea bordurilor din Constanța și stațiunea Mamaia".
- Contract încheiat cu Alcor Comco S.R.L., ce are ca obiect "con-fecționarea și montarea de garduri metalice", în valoare de 210.445 lei fără TVA.
- Contract încheiat cu societatea Eucass S.R.L. care se referă la "vopsirea și repararea stâlpilor și gardurilor metalice", a cărui valoare se ridică la 76.000 lei fără TVA.
- Contract cu Mobiton, în valoare de 81.250 de lei fără TVA, referitor la furnizarea și montarea a 150 de bănci de odihnă în Constanța.
- Contract pentru repararea și montarea băncilor de odihnă din Constanța, încheiat tot cu Mobiton, în valoare de 210.012 lei fără TVA.
- Contract de 52.845 de lei fără TVA pentru repararea, montarea și întreținerea scenelor și a ringului de dans din stațiunea Mamaia, cu firma Mobiton.
- Contract pentru întreținerea și supravegherea fântânilor arteziene și a bazinelor ornamentale în valoare de 430.000 lei, fără TVA.
- Contractul încheiat cu Asociația Națională a Scafandrilor Profesio-niști și a Salvamarilor din România care a deținut serviciul de salvamar și posturile de prim ajutor de pe plajele din Constanța și stațiunea Mamaia în sezonul estival 2009, în valoare de 989.500 de lei fără TVA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6383 secunde