Interviu cu Christian Gigi Chiru, președinte al Alianței pentru Constanța:

"Mazăre și echipa sa sunt obișnuiți să-și elimine adversarii politici prin șantaj, mită sau intimidare"

4461
59

Nici nu a început bine campania electorală că, deja, membrii Bi-roului Electoral Județean Con-stanța au fost asaltați cu plângeri. Printre acestea, se află și o plângere formulată de reprezentanții PSD Constanța împotriva candidatului la Primăria Constanța, Christian Gigi Chiru. El este acuzat de mită electorală deoarece fundația care îi poartă numele a încercat să ajute constănțenii cu diverse cupoane cu ajutorul cărora își pot cumpăra medicamente. Despre această situație am stat de vorbă cu președintele Alianței pentru Constanța, Christian Gigi Chiru.

- Domnule Christian Gigi Chiru ați început campania de câ-teva zile și PSD v-a făcut deja o plângere penală. Cu ce
scop?
- Să clarificăm lucrurile. Mazăre mi-a făcut această plângere penală. La Constanța dacă zici PSD, zici Mazăre. Mazăre se pare că și-a dat seama că are un competitor adevărat și a trecut la represalii. A făcut-o pentru că simte că pierde Primăria. S-a obișnuit să nu crâcnească nimeni în fața lui și a PSD-ului local. El și echipa sa sunt obișnuiți să închidă gura tuturor oponenților, ca să-și poată vedea de afacerile personale în liniște pe banii constănțenilor și a bugetului local.

- Am înțeles că vă acuză de mită electorală?
- Fundația care îmi poartă numele se ocupă cu acțiuni uma-nitare și de susținere a persoanelor în nevoie de aproape doi ani de zile. Ei s-au trezit chiar înainte de campania electorală să-mi facă o plângere. Eu nu fur de la constănțeni. Încerc de doi ani să-i ajut pe cetățenii orașului Constanța și asta îl deranjează pe Mazăre.
Toate demersurile Fundației Christian Gigi Chiru sunt legale, transparente și corecte. Mazăre și ai lui au inventat această plângere ca să mă intimideze. Plângerea este, de fapt, împotriva constănțenilor, nu a mea.

- Atunci care este scopul PSD în acest demers penal?
- Prin această plângere inventată, PSD încearcă să obstrucționeze acțiunile fundației. Asta demon-strează clar că Mazăre se teme de numele fundației și nu de acțiunile sale. Mai exact, Mazăre se teme de Chiru.
Timp de 12 ani el a concurat singur în toate campaniile electorale. Cum era firesc a și câștigat. El și-a pierdut contracandidații pe parcursul competiției. Și-a determinat oponenții să renunțe la timp. Cum a reușit, simplu: prin șantaj, intimidare sau prin mită sub diverse forme.
Niciuna dintre aceste metode nu funcționează cu mine. Eu nu sunt șantajabil și nici nu am nevoie de favorurile lui Mazăre. Așa că îl voi schimba cu ajutorul constănțenilor pe acest surfer pe valurile politicii. Radu Mazăre este doar umbra unui fost primar, plictisit de Constanța și de constănțeni.



Comentează știrea

59 comentarii. Pagina 6 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 
dan
18 mai 2012
voi vota chiru e singurul care are sanse in fata lu pastaie

jos mafia mazareasca!

Fonduri UE
21 mai 2012
Fonduri UE

Acum e momentul: In 2012 Fondurile Europene NERAMBURSABILE se Acorda si la noi la fel de Usor ca in statele membre ale Uniunii Europene! Iata cum obtii fonduri europene pentru afacerea ta in doar 2 luni si 17 zile. Aflii mai multe detalii pe site-ul: fondurieuropenenerambursabile.ro

tatiana
22 mai 2012
Chiru primar

chiru e singurul care poate castiga ,singurul care poate sa faca ceva pentru probleme constantenilor,el nu va da un pui si o punga de faina,el va face mult mai mult pentru noi,lui ii pasa de Constanta,

anon
22 mai 2012
.....

sunt in total de acord cu tatiana.

constantean consternat
23 mai 2012
santaj

Dle. Chiru, Pe dvs. cum v-a santajat Mazare? Cetatenii cunosc faptul ca aceste acuze, chiar dosare penale, in perioada electorala sunt doar praf in ochii votantilor. Din moment ce va purtati ca o puritana domnisoara in aceasta campanie ce trebuie sa intelegem? Va controleaza la butoane???

bobo
23 mai 2012
gigel

draga gigele...daca tu nu ai fost in stare sa castigi eforie cum speri la constanta? sau este mascarada pentru prostii care inghit vrajeala ta de candidat veritabil?! ce ti-a promis mazarica...un colegiu lejer in toamna? ca de castigat primarii e greu. acolo la bucuresti te pierzi in multimea de "calificati" ca tine.

DAN CAPITAT DE PLAI
23 mai 2012
GRATARAGIU

GIGI IN AFARA DE SERVIT MICI SI BERE CE ALTE CALIFICARI AI?

maia
24 mai 2012
CHIRU VOTAT LA PRIMARIE

Pai votati-l ca poate asa ia si el vreo 3 procente,cu rude prieteni si trei babe bolnave.Bafta!

Răspuns la: CHIRU VOTAT LA PRIMARIE
Adăugat de : Ely, 15 mai 2012
E FINALUL PENTRU MAZARE SI CEI CATIVA CARE MAI CRED IN EL....LA CONSTANTA VREM SA SCHIMBAM CEVA SA FIE MAI BINE DECAT ESTE IN PREZENT. CHIRU IL VOTAM...
victor
24 mai 2012
: Chiru primar

Ti-a multumit unchiul tau dupa ce ai scris mesajul asta?

Răspuns la: Chiru primar
Adăugat de : tatiana, 22 mai 2012
chiru e singurul care poate castiga ,singurul care poate sa faca ceva pentru probleme constantenilor,el nu va da un pui si o punga de faina,el va...
59 comentarii. Pagina 6 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...5 6 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5355 secunde