Medgidia ar putea avea, după ședința Consiliului Local de mâine, bugetul pe 2010

3173
Aleșii locali medgidieni vor supune dezbaterii, în ședința extraordinară a Consiliului Local Municipal, eveniment care va avea loc mâine după amiază, proiectul de buget pe 2010. De remarcat este că bugetul administrației publice locale pe anul acesta a făcut, ieri după amiază, și obiectul unei dezbateri publice, care s-a desfășurat la Casa de Cultură I.N. Roman din localitate și care a fost deschisă participării tuturor locuitorilor din Medgidia.
La eveniment nu au participat, însă, decât 30 de locuitori din municipiul Medgidia, aspect pus de primarul Marian Iordache pe seama unui posibil dezinteres al contribuabililor față o dezbatere publică. Conform declarațiilor edilului-șef, bugetul local pe 2010 al Medgidiei va fi, atât la venituri, cât și la cheltuieli, în valoare de 61.909.000 lei, fiind un buget echilibrat.
Pe ordinea de zi a ședinței de mâine se mai află proiectul referitor la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al D.S.P. Medgidia, dar și aprobarea atribuirii, în folosință gratuită, către Holt România - Fundația de Consultanță și Servicii Sociale pentru Copii și Familii, pentru o perioadă de cinci ani, a unei părți dintr-un imobil din localitate, în scopul înființării unui Centru de resurse și servicii pentru părinți și copii, proiect finanțat de UNICEF.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6961 secunde