Mihai Răzvan Ungureanu, primul pe lista Forței Civice pentru europarlamentare

226
Mihai Răzvan Ungureanu, primul pe lista Forței Civice pentru europarlamentare - mihairazvanungureanuprimulpelist-1395677076.jpg

Articole de la același autor

Colegiul Director al Forței Civice a decis ca președintele partidului, Mihai Răzvan Ungureanu, să deschidă lista pentru alegerile europarlamentare. Președintele FC a declarat că partidul poate "încurca" toate calculele partidelor de dreapta.
Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, într-o conferință de presă, că lista partidului pentru europarlamentare va fi depusă azi sau mâine la BEC, alături de cele 200.000 de semnături pe care le-a strâns partidul.
Ungureanu, care este și senator, a precizat că el va ocupa primul loc pe lista partidului pentru europarlamentare, urmând ca la final să cedeze locul său.
"Deschid această listă girând numele care se vor așeza pe pozițiile următoare până la 42, sunt reprezentate toate județele țării, urmând ca la final să cedez locul unui alt membru al partidului prezent pe listă. Este o listă pe care doresc să se regăsească cele mai bune și atractive nume ale partidului nostru", a precizat Mihai Răzvan Ungureanu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7055 secunde