Ministrul Energiei: „Ordonanţa de Urgenţă privind preţurile la energie şi gaze va fi adoptată săptămâna viitoare”

125
Ministrul Energiei: „Ordonanţa de Urgenţă privind preţurile la energie şi gaze va fi adoptată săptămâna viitoare” - ministruenergie-1642528540.jpg

Articole de la același autor

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, marţi, că Ordonanţa de Urgenţă privind scăderea plafoanelor la energie şi gaz şi creşterea limitei de consum va fi aprobată săptămâna viitoare.

„Când dăm ordonanţa în cursul lunii ianuarie, practic şi vorbim de Ordonanţa care va fi aprobată săptămâna viitoare cu modificările, faptul că până la 30 iunie se fac regularizări la tot consumul în această perioadă, putem discuta inclusiv luna ianuarie, poate, de ce nu, dacă Ministerul Justiţiei ne permite să discutăm de plaja de consum şi în noiembrie şi în decembrie”, a spus Popescu, la sediul PNL.

El a explicat motivul pentru care este nevoie de modificarea actului normativ adoptat în toamnă.

„Am spus că în ianuarie facem această evaluare şi vedem cum se încadrează consumul în această iarnă. Iernile diferă de la una la alta, poate fi mai frig într-o iarnă, datele statistice pot să difere de la iarnă la iarnă şi acum am făcut această ajustare. În toamnă, în Parlament s-a votat şi s-a modificat Ordonanţa de Urgenţă care nu prevedea nici plafoane, nici multe plaje de consum, nu prevedea nici instituţii, deci practic a fost modificată complet, 100% în Parlament. Legea s-a aplicat, problema pe care am avut-o este că furnizorii nu au aplicat legea. Măsura plafonării, aşa cum a fost făcută şi aşa cum este făcută acum, face o intervenţie în piaţă şi este benefică pentru români şi dacă considerăm că mai trebuie modificat ca să fie şi mai bine pentru români o vom face la fiecare evaluare. În toată această perioadă vom merge mai departe şi vom face evaluare şi vedem ce măsuri vom lua după 1 aprilie”, a spus ministrul Energiei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7542 secunde