Klaus Iohannis:

"NATO și relațiile transatlantice vor funcționa în continuare"

132
1

Articole de la același autor

Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că are toată convingerea că relațiile transatlantice vor funcționa în continuare, inclusiv în ceea ce privește NATO, chiar dacă aceste relații ar putea să fie redefinite.

"Relațiile vor fi parțial redefinite, vor fi parțial schimbate, dar asta nu înseamnă neapărat că vor fi mai proaste, pot fi mai bune", a spus Klaus Iohannis, răspunzând unei întrebări referitoare la evoluția relațiilor transatlantice.

El a adăugat că ceea ce a spus Donald Trump în campania electorală, referitor la NATO, a fost propus și în România.

"Știu că există o preocupare pentru ceea ce vor face SUA în NATO. După părerea mea, SUA vor juca în continuare același rol pe care l-au jucat și până acum, rolul de cel mai mare membru al NATO și cu cea mai mare implicare în foarte multe zone, și conflictuale, și neconflictuale. Știți bine că, în campania electorală, politicienii fac mai multe afirmații pentru a se profila sau pentru a atrage atenția. De multe ori, după campanie, după câștigarea alegerilor, aceste declarații se mai nuanțează, se mai corelează cu stadiul efectiv al proiectului etc. Când candidatul Donald Trump s-a referit la NATO, eu am înțeles că s-a referit într-o abordare foarte similară cu cea pe care am avut-o noi anul trecut, constatând că în ultimul deceniu, foarte multe țări și-au redus bugetul pentru apărare, crezând că după ce Uniunea Sovietică a încetat să existe, lucrurile pe glob se liniștesc, nu mai e nevoie de armată, nu mai e nevoie de apărare. Este, din păcate, eroare. Cu toții ne-am bucura să nu mai existe războaie, dar practica ne arată că există foarte multe, chiar mai multe. Și atunci este absurd să stăm noi, țările dezvoltate sau foarte dezvoltate, fără sisteme de apărare permanente și performante, fiindcă am ajunge la mâna unora care nu sunt nici dezvoltați, nici bine intenționați", a afirmat Iohannis.

Pe de altă parte, șeful statului a reamintit că, anul trecut, a propus alocarea a 2% din PIB pentru Apărare. 

Comentează știrea

cetatzean
19 noiembrie 2016
Va jucați cu noi, oamenii ! De ce si pentru care fapt ?

Mai bine nu aderam la : ue si nato ! Daca am aderat, ce am castigat : saracia, nevointza, umilintza, ura celor care ne conduc pentru ca s-au imbogatzit de urma saracirii noastre, oamenii de buna credintza si avaritatea conducatorilor este fara margini, RUSIIIIINE CELOR CARE NE CONDUC SI NU AU MILA DE NOI SI EI SUNT BUGETARI DAR BOOOOGATZI SI NOI, MAREA MASA A OAMENILOR SUNTEM TOT BUGETARI DAR SARACI ! CUM VINE ASTA, NU INTZELEGEM CUM DE S-A CREIAT MAREA PRAPASTIE, CA TOT SPUNEM : Suntem crestini, dar nu iubim pe DUMNEZEU si pe aproapele ?! Noi cu saracia si ei,conducatorii tzarii si ai bisericilor existente propovaduiesc sloganuri, ca : fitzi milostivi si.... , pe cand ei au : masini super, vile luxoase, excursii si vacantze de vis, traiesc si mananca tot ce le poftesc sufletele, RUUUUSINE TUTUROR !

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1703 secunde