Nicolae Ciucă, mulţumit de guvernatorul BNR

298
Nicolae Ciucă, mulţumit de guvernatorul BNR - ciuca-curs-bnr-1683118043.jpg

Articole de la același autor

Premierul Nicolae Ciucă a declarat că există o colaborare foarte bună între Guvern şi Banca Naţională şi i-a mulţumit guvernatorului BNR pentru modul în care a reuşit să instrumentalizeze menţinerea cursului leului la un nivel care să asigure stabilitate financiară.

Prezent la conferinţa „România în OCDE: Spre clubul bunelor practici economice internaţionale”, premierul Nicolae Ciucă a subliniat că statutul de membru în această organizaţie reprezintă un indicator puternic de încredere, contribuind la atragerea investiţiilor directe, dar şi la încrederea pieţelor internaţionale în stabilitatea economică şi a cursului de schimb.

„Investiţiile străine directe, anul trecut, au atins cifra de aproximativ 11 miliarde de euro. Banca Naţională, domnule guvernator, vă mulţumim foarte mult pentru modul în care aţi reuşit să instrumentalizaţi menţinerea cursului leului la un nivel care ne-a asigurat stabilitate financiară şi cred că, aşa cum aţi menţionat, este important să recunoaştem că în tot acest proces, din 2021 încoace, a existat o coordonare şi o colaborare foarte bună între Guvernul României şi Banca Naţională a României şi vă mulţumim”, a spus premierul.

El a reamintit că în 2022, România a fost invitată să înceapă procesul de aderare la OCDE, alături de alte cinci state candidate: Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru. Nicolae Ciucă a vorbit despre o coordonare şi o complementaritate între Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi aderarea la OCDE, menţionând că ambele implică reforme.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.5239 secunde