Nicolae Ciucă: „Prin noua lege a pensiilor facem un pas în direcţia corectitudinii şi a echităţii”

775
Nicolae Ciucă: „Prin noua lege a pensiilor facem un pas în direcţia corectitudinii şi a echităţii” - ciuca-pensii-1698848244.jpg

Articole de la același autor

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat că prin noua lege a pensiilor coaliţia de guvernare face un pas semnificativ în direcţia corectitudinii şi a echităţii.

„Prin noua lege a pensiilor facem un pas semnificativ în direcţia corectitudinii şi a echităţii. În urma recalculării pensiilor aflate în plată, o mare parte dintre pensionari vor beneficia de sume mai mari şi cu siguranţă nicio pensie nu va scădea. Anul viitor pensiile vor creşte în două etape: la 1 ianuarie cu 13,8% - rata inflaţiei şi, ulterior, la 1 septembrie, prin recalcularea pensiilor conform noii legi”, a scris Ciucă pe Facebook.

El a adăugat că PNL este partidul care a majorat pensiile cu peste 40% în trei ani, în timpul guvernărilor liberale.

„Am dus punctul de pensie de la 1.265 lei, cât era în anul 2020, până la 1.785 lei, cât este în prezent. Şi asta vom continua să facem în coaliţie. Sunt introduse beneficii suplimentare pentru mame: femeile care au născut şi crescut mai mulţi copii până la vârsta de 16 ani pot beneficia de reducerea vârstei de pensionare cu o durată de până la 3 ani şi 6 luni. Principiile fundamentale pe care le-am susţinut în coaliţie au fost contributivitatea, stabilitatea, solidaritatea şi egalitatea. De-a lungul anilor, modificările legislative au generat diferenţe de câteva sute de lei între pensiile cu aceeaşi contribuţie. Ne dorim să corectăm aceste lucruri şi să înlăturăm inechităţile acumulate de-a lungul timpului. Vom continua să le fim alături românilor care au muncit din greu şi care la bătrâneţe merită tot sprijinul nostru. Iar noua lege a pensiilor despre asta este: respect şi grijă faţă de seniori”, a menţionat Nicolae Ciucă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8097 secunde