Pachete pentru pensionarii din Mangalia
Pensionarii din Mangalia au motive de bucurie, după ce consilierii locali au aprobat un nou proiect de hotărâre care vine în ajutorul celor nevoiași. Astfel, pe lângă faptul că cei care beneficiau de pachete lunare le vor lua în continuare și în mandatul noilor aleși locali, de acest drept vor beneficia mai mulți vârstnici ca până anul trecut.
Astfel, la inițiativa primarului Cristian Radu, consilierii locali au aprobat proiectul de hotărâre care viza majorarea de la 700 la 800 de lei a limitei cuantumului pensiei necesar acordării ajutoarelor de urgență constând în alimente pentru pensionarii din Mangalia. De asemenea, aleșii locali au mai fost de acord și cu majorarea de la 35 la 40 de lei a valorii ajutoarelor de urgență acordate persoanelor cu dizabilități de gradele I și II care au vârsta de peste 60 de ani și nu realizează venituri.
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 22 August 2012
Miercuri, 22 August 2012
Marţi, 28 August 2012