Palaz a cerut strămutarea dosarului în care îl acuză pe Nicușor Constantinescu de calomnie

3566
Prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție strămutarea dosarului în care îl acuză pe Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, de calomnie. Reamintim că pe data de 16 decembrie 2009 a fost înregistrat, la Secția civilă a Judecătoriei Constanța, dosarul în care reprezentantul Guvernului în teritoriu îl acționează în judecată pe Nicușor Constantinescu pentru declarațiile făcute ulterior celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, declarații conform cărora Claudiu Palaz ar fi fost implicat în așa-numita fraudare a scrutinului. La acel moment, prefectul a explicat că afirmațiile președintelui CJC sunt nefondate, ele nefiind făcute concomitent cu prezentarea unor dovezi incontestabile.
Cererea de strămutare formulată de prefectul Constanței a fost înregistrată pe 2 aprilie 2010, urmând ca instanța Înaltei Curți de Casație și Justiție să judece cererea de strămutare abia pe data de 29 noiembrie.
Referitor la motivele care l-au determinat să facă acest gest, Palaz a declarat: "Am cerut strămutarea procesului pentru că atât eu, cât și Nicușor Constantinescu suntem persoane publice, prefect, respectiv președinte de Consiliu Județean, și nu vreau să se creeze impresia că vreunul dintre noi ar putea, într-un fel sau altul, să influențeze decizia instanței".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8477 secunde