Paul Brânză, viitorul președinte al PDL Constanța

4523
Paul Brânză, viitorul președinte al PDL Constanța - f558bdfd34ca36383c0e6b451a1a9654.jpg
Surse din interiorul Partidului Democrat Liberal Constanța au declarat, pentru "Cuget liber", că echipa pedeliștilor care îl recunoaște drept lider pe Florin Mitroi, primarul din Valu lui Traian, urmează să-l anunțe, în perioada imediat următoare, în mod oficial, pe Paul Brânză drept candidat pentru șefia Organizației Județene.
Anunțul nu va fi, cel mai probabil, unul surprinzător, atâta vreme cât această echipă, asumată în mod public de Mitroi și de deputatul Maria Stavrositu, aspirant la conducerea Organizației Municipale, într-o conferință de presă organizată la mijlocul lunii aprilie, preciza încă de atunci că va ieși la rampă cu un candidat pentru mandatul de lider județean al PDL Constanța. Între numele vehiculate era și cel al lui Paul Brânză, alături de cele ale lui Mitroi, Zanfir Iorguș și Gheorghiță Corbu. Conform surselor citate, gruparea Mitroi s-a pronunțat, în cele din urmă, pentru candidatura lui Paul Brânză.
Trebuie menționat, în această ordine de idei, că din echipa care îl sprijină pe Brânză pentru șefia Organizației Județene fac parte deputatul Stavrositu, deputatul Zanfir Iorguș, liderul de grup al consilierilor județeni PDL, Adrian Gheorghiță, Florian Constantin, actualul lider de la municipiu, Senol Zevri, directorul Agenției de Protecție a Mediului Constanța, Ionel Manafu, directorul general al Aeroportului Internațional Mihail Kogălniceanu, Dionisie Culețu, șeful Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor și Gheorghiță Corbu. Pe de altă parte, din echipa care, în mod oficial, și-a manifestat susținerea pentru actualul lider interimar, senatorul Mircea Banias, fac parte fostul europarlamentar Adrian Manole, deputatul Constantin Chirilă, inspectorul general al ISJ Constanța, Elena Buhaiev și Gigi Chiru, șeful Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții.
Se pare că, dată fiind echipa numeroasă care îl susține pe Paul Brânză pentru mandatul de președinte al democrat liberalilor de la malul mării, precum și prestigiul său în interiorul PDL, această candidatură este cotată cu șanse maxime.
Pedelistul Paul Brânză este, în prezent, directorul general al Autorității Navale Române (ANR), unde a revenit din 2008. El a mai fost directorul ANR în timpul Guvernului Tăriceanu I, până la momentul ieșirii de la guvernare a democrat liberalilor. Comandant de cursă lungă, Brânză face parte din prima promoție de absolvenți ai Institutului de Marină Civilă Constanța, mai exact, promoția 1976, supranumită "promoția prezidențială", din care a făcut parte și șeful statului, Traian Băsescu.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.7962 secunde