Pensionari, tâlhăriți de tichetele acordate de Fundația Christian Gigi Chiru

2718
59
Pensionari, tâlhăriți de tichetele acordate de Fundația Christian Gigi Chiru - chiru-1337810004.jpg
Mai mulți vârstnici din Constanța sunt revoltați de modul în care au ajuns să se comporte anumiți polițiști din Constanța care îi abuzează în momentul în care merg să ridice tichetele pentru medicamente oferite de o fundație umanitară. Mai grav este faptul că, oamenii chiar au nevoie de aceste tichete care îi ajută în privința sănătății și consideră că acești așa ziși polițiști le pun în viața în pericol lăsându-i fără medicamente.

Astfel, la Primăria Constănțenilor s-a prezentat, ieri, unul dintre pensionarii cărora li s-au confiscat bonurile valorice în mod abuziv de către polițiștii de la Secția III. Alexandru Vintilă, în vârstă de 74 de ani, a povestit cum a fost abordat la ieșirea din sediul Primăriei Constănțenilor după ce venise să își valideze tichetul.

El spune că a fost dus împreună cu încă o persoană la o mașină fără însemnele Poliției Române unde i-a fost luat bonul. Ulterior a fost luat la Secția III, unde în schimbul tichetului valoric i-a fost înmânată o dovadă. Bătrânul povestește cum s-a întors după câteva zile la secție sperând că își va recăpăta tichetul dar a fost anunțat că el a fost trimis la Parchet "ca probă".

În situația lui au fost mai mulți pensionari cărora li s-a luat abuziv bonul valoric și care au fost duși la Secția III pentru a da declarații.

Toți s-au declarat profund revoltați și consideră acest exces de zel din partea polițiștilor drept o acțiune de intimidare la adresa lor.

Reamintim că, în cursul săptămânii trecute Christian Gigi Chiru, can-didatul Alianței pentru Constanța la funcția de primar al Constanței a depus la Parchet o plângere împotriva mai multor polițiști de la Secția III.

Oamenii legii sunt acuzați de abuz în serviciu, violare de domiciliu și purtare abuzivă după ce au intrat fără mandat în sediul Primăriei Constănțenilor care este proprietate privată și au început să-i agreseze pe cei care veniseră să-și valideze tichetele pentru a-și putea cumpăra medicamentele necesare.



Comentează știrea

59 comentarii. Pagina 4 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 6 
Daniel
24 mai 2012
Pentru Mircea

Uite cum facem Mircea. Procedam ca doi oameni civilizati. Maine te astept la ora 10 in la lupoaica sa facem cunostinta sa ne prezentam, calm si cerebral. Nici tu nu ai personal nimic cu mine cum nic eu nu am ceva personal cu tine. Totul se reduce la un mic ramasag. Un ramasag cinstit si simbolic fiind vorba de opinii si nu de interese. Voi avea i carte cartonata cu coperta albastra in mana. Salutare.

Răspuns la: PT Daniel
Adăugat de : MIRCEA, 24 mai 2012
Mai puta verde,ce nu sti tu e ca Mazare urla ca apucatu ca GIGI CHIRU da mita ,cand el ca un golan nenorocit organizeaza mese cu pensionarii.Iti...
Daniel
24 mai 2012
Pt Dan

Nu am stiut ca este interzisa critica la adresa lui Chiru. Cred ca nu o fi Fat Frumos. O avea si el saracu puncte slabe. Am mai spus pe acilea ceva dar vad ca nu bagati la cap sau nu vreti. SI EU SUNT SATUUUUUL DE MAZARE. INTELEGE-TI ODATA. Personal nu am castigat nimic de la el. Ce incerc sa spun este ca TOT el va castiga. AGITATIA VOASTRA ESTE ZADARNICA. Are in mana toate parghiile necesare sa castige. Daca incercati sa vedeti clar ce vreau sa zic atunci nu o sa ma mai injurati. Uite sa zicem ca pe 10 iunie votez Chiru. Bun si dupa? Ce numara Chiru voturile? Are el controlul Politiei si Jandarmeriei? ARE CHIRU TOATA ADMINISTRATIA CONSTANTEL PE MANA CA SA FIE CEVA CORECT LA VOT. TREZITI-VAAAAAAAAA! PALAZ II FACE JOCURILE. Mazare doar daca pateste el ceva scapam de el. Sa fi sanatos Dane.

Răspuns la: Daniel
Adăugat de : Dan, 24 mai 2012
Mai Daniel! Daca tot ii recunosti pe postacii de serviciu si daca tot esti atat de sigur ca acest Chiru nu va castiga si puterea va ramane in mana...
Mazare pleaca!
24 mai 2012
da pentru Chiru

oare politia de ce nu abuzeaza si batranii lui Mazare care primesc odata la 6 luni un pui si 1kg de faina? Este clar mana lui Mazare si pentru ca tot se zbate asa eu tot n-o sa-l votez, e un nimic si daca ramane la primarie va distruge Constanta pe zi ce trece.

PAULA
24 mai 2012
VOTEZ PALAZ

DACA AM IESI LA VOT CU TOTI NU NUMAI BATRANI CARE SUNT SARACII MANIPULATI SI TINUTI IN SARACIE DE MAZARE ,CA SA II FACA JOCUL SI AM VOTA CU PALAZ, CARE E SINGURUL CARE MERITA, ATUNCI POATE AM AVEA O SANSA SA SCAPAM DE DICTATURA LU MAZARE!

UN CETATEAN
24 mai 2012
CHIRU SI MITA ELECTORALA

ASA PRIMAR VRETI IN CONTINUARE CARE SA VA TINA IN SARACIE SA VA POATA MANIPULA USOR?!!!! VOI NU VEDETI CA DUCE ACEEASI CAMPANIE MINCINOASA CA SI MAZARE! E UN SARAC CARE SPERA SI EL SA MAI FURE PUTINUL CARE A MAI RAMAS VREA SI NEVASTASA SA FIE SOTIE DE PRIMAR!NU IA MERS LA EFORIE UNDE LUMEA STIE CINE E SI INCEARCA LA CONSTANTA!

albert
24 mai 2012
chiru analfabet

chirule este asa de analfabet incat tu nici nu realizezi ce prostii mananci. pai ce faci tu nu e tot mita electorala. la tine ce inseamna acele ajutoare ce inseamna. iti bati joc de batrani.

albert
24 mai 2012
chiru analfabet

chirule este asa de analfabet incat tu nici nu realizezi ce prostii mananci. pai ce faci tu nu e tot mita electorala. la tine ce inseamna acele ajutoare ce inseamna. iti bati joc de batrani.

Delfinu
24 mai 2012
Chiru MINCIUNELU

Numai minciunele de 2 lei.Cine ar sta sa impinga varstinicii in astfel de conditii mai gogomanilor.Chiru faci o campanie de 2 lei pentru ca atata poti si cred ca nici nu te duce capu mai mult.Votati Radu Mazare pe 10 iunie si nu lasati astfel de mascari sa ajunga mai departe decat sunt.

albert
24 mai 2012
chiru analfabet

chirule este asa de analfabet incat tu nici nu realizezi ce prostii mananci. pai ce faci tu nu e tot mita electorala. la tine ce inseamna acele ajutoare ce inseamna. iti bati joc de batrani.

constantean
24 mai 2012
Pentru Palaz

Domnule Palaz, un sfat prietenesc: poate ar trebui sa dati si dumneavoastra consultatii si tratamente gratuite pentru amnezie, orbire si surzenie, poate unii dintre acesti oameni mai pot fi salvati pana pe 10 iunie.Ah, si nu ar strica nici o campanie despre problemele cauzate de consumul indelungat de pui cu mazare...

Răspuns la: !!!!!!!!!
Adăugat de : eu, 24 mai 2012
CORECT! Problema este ca majoritatea cetatenilor acestui oras sufera de niste boli crunte: amnezie(uita magariile pe care le-a facut Mazare),orbire...
59 comentarii. Pagina 4 din 6. Click pe pagina dorită : 1 ...3 4 5 6 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3476 secunde