Peste 100 de polițiști vor fi cazați, pe litoral, pe banii constănțenilor

1973
Peste 100 de polițiști vor fi cazați, pe litoral, pe banii constănțenilor - 6150bf474f35cfe72d60c24f46a991fc.jpg
Aleșii locali constănțeni au votat, ieri, în ședința ordinară a lunii iunie, proiectul de hotărâre care privește suportarea, de către Primăria Constanța, a costurilor cazării a "100 și vreo 20 de polițiști", potrivit declarațiilor edilului Radu Mazăre, efectiv din cadrul Ministerului Administrației și Internelor care va asigura, în perioada estivală, "ordinea și liniștea publică pe litoral". Conform explicațiilor lui Mazăre, ar fi vorba de un protocol semnat între MAI și Primăria Constanța și asta deoarece, susține primarul, "MAI este într-o situație financiară foarte proastă, că nu are fonduri să cazeze polițiștii pen-tru asigurarea ordinii pe perioada sezonului estival". "Ministrul Nica (n.r. - social-democratul Dan Nica) m-a rugat să găsim o soluție împreună", a fost, concret, explicația lui Mazăre.

"Tărâmul verii" nu necesită licitație
Aleșii urbei tomitane s-au reunit, ieri, în ședința lunii iunie, pe a cărei ordine de zi s-au aflat 53 de proiecte de hotărâre, în vreme ce ordinea suplimentară a numărat, în urma retragerii proiectului cu numărul 10, 12 proiecte de hotărâre. Cel mai interesant proiect de hotărâre a fost, de departe, cel referitor la cazarea, în zilele ce urmează, a peste 100 de polițiști care vor asigura, "în Mamaia și parțial în Constanța", liniștea și siguranța. "Am convenit împreună cu ministrul de Interne ca pentru stațiunea Mamaia, pentru o sută și ceva de polițiști, Primăria să asigure cazarea pe perioada sezonului, întrucât eu apreciez, și nu numai eu, constănțenii, și știm că turismul este cea mai importantă sursă de venit și ordinea și liniștea publică este cea mai importantă pentru turist", a subliniat același Mazăre. Interesant este, însă, unde anume vor fi cazați acești polițiști. "Ei vor fi cazați în nordul stațiunii Mamaia, în blocurile care s-au construit, în apar-tamente, câte patru și câte șase în apartament". Acolo la Summerland? "Da, da", a venit imediat confirmarea șefului administrației publice locale constănțene.
Costurile pentru cazarea polițiș-tilor pe litoral se vor ridica la aproximativ 100.000 de euro, potrivit aprecierilor primarului. Cum anume s-a decis ca blocurile din Summerland să fie, în perioada estivală, adăpost pentru efectivele MAI… nu se știe. Nu tu anunț, nu tu licitație. Rien de rien! Doar un proiect pe ordinea de zi suplimentară prin care constănțenii, plătitori de taxe și impozite, vor suporta costurile de cazare pentru ceea ce, de fapt și de drept, ar trebui să fie asigurat de Ministerul Administrației și Internelor. Și asta pentru că, dacă mergem pe același principiu al crizei economice, locui-torii Constanței sunt, și ei, la fel de afectați. Pe ce considerente s-a decis că apartamentele din Summerland sunt un chilipir rămâne, însă, de văzut.

Pe principiul "de la inimă, la inimă", de la constănțeni, la MAI
De remarcat este că Ministerul Administrației și Internelor deține pe litoralul românesc și, de fapt, chiar în stațiunea Mamaia, un hotel de mari dimensiuni, hotel care, așa cum a confirmat personalul de la recepția unității, "este cu circuit închis" și vorbim aici despre Hotel Meridian.
Totodată, menționăm și că de la Biroul de Relații cu Publicul al MAI și, de asemenea, din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române ni s-a confirmat faptul că hotelul Meridian aparține MAI, fiind în stare foarte bună. O reacție de-a dreptul ciudată, la început și, ulterior, vădit nervoasă, a avut-o cel de la Biroul de Relații cu Publicul al MAI care a răcnit: "Nu e treaba unui ziar din Constanța unde sunt cazați polițiștii! Clar? Ei, hai, că chiar mă deranjați!!". În aceeași ordine de idei, și con-stănțenii s-ar putea declara "deranjați" pentru faptul că peste 100 de polițiști vor costa administrația publică locală în jur de 100.000 de euro și asta în condițiile în care un apartament cu două camere din Summerland, la cheie, se duce undeva înspre 100 de euro pe noapte, iar același apartament ajunge, pe lună, pe la 2.000 de euro.
Nu în ultimul rând, menționăm că polițiștii au fost cazați, în ultimii doi ani, la un hotel de categorie inferioară din Mamaia care asigura condiții de ședere cu mult sub cele puse la dispoziție, la ora actuală, prin apartamen-tele de lux din nordul stațiunii.

Say "cheeese"!
Ședința de CLM de ieri nu a ieșit cu mult din tiparul evenimentelor cu care ne-au obișnuit aleșii locali. Nu au lipsit nici momentele vesele…
Consilierul local PSD Felix Stroe s-a ridicat la un moment dat brusc, în mijlocul dezbaterilor pe un proiect de hotărâre pentru a aduce un "amen-dament"…. "fotografii să nu mai facă fotografii cât ține ședința. Propun ca din acest moment să nu se mai fotografieze! Doar trei minute la început. Vă rog să fie poftiți afară cei care fotografiază". Social-democratul a renunțat, în urma explicațiilor primarului, la propria sa propunere. De altfel, intervenția sa a fost doar de natură să amuze atât aleșii locali, cât și reprezentanții presei.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Joi, 18 Iunie 2009
Stire din Eveniment : Cimentăm sau plantăm?
Pagina a fost generata in 0.2141 secunde