PNL Constanța nu o vrea pe Kovesi la DNA

2367
3
PNL Constanța nu o vrea pe Kovesi la DNA - kove-1364996418.jpg

Articole de la același autor

Filiala Constanța a Partidului Național Liberal se raliază opiniei conducerii centrale a PNL și nu este de acord cu nicio înțelegere politică încheiată cu Traian Băsescu. 

În acest context, PNL Constanța respinge propunerile pe care ministrul interimar al Justiției le-a făcut pentru șefia DNA și Parchetului General, reamintind doar că Laura Codruța Kovesi, propusă acum la DNA, a condus, vreme de șase ani, Parchetul General.

"Nu putem accepta un troc politic în care procurorii se împart și în care președintele impune din nou un om al său pentru că nu este în spiritul Constituției, pentru că nu acestea sunt cerințele și standardele europene și, mai ales, nu acesta a fost angajamentul nostru în fața alegătorilor.

Totuși, dezaprobarea propunerilor făcute de premierul Victor Ponta nu înseamnă ruperea Uniunii Social Liberale", se spune într-un comunicat de presă transmis de PNL Constanța.

Liberalii constănțeni mai spun că "Partidul Național Liberal este în continuare dispus să-și asume, conform înțelegerii inițiale, responsabilitatea Ministerului Justiției, cu un ministru care să rezolve cele mai importante și presante probleme din acest domeniu, de la propunerea de procurori șefi până la evoluțiile legate de Mecanismul de Cooperare și Verificare, dar în baza standardelor și procedurilor pe care atât corpul magistraților din România, cât și CSM, și Comisia Europeană, le solicită".

Comentează știrea

maillot de foot
23 iunie 2013

I think that you could do with some pics to drive the message home a little bit, but other than that, this is great blog. A great read. I will certainly be back. maillot de foot http://2013maillotdefo.ucoz.com/

maillot football
23 iunie 2013

I think other web site proprietors should take this site as an model, very clean and magnificent user genial style and design, let alone the content. You are an expert in this topic! maillot football http://maillotdefoot2013maillotfootball.tumblr.com/

maillot de foot
28 iunie 2013

index.php?s= showtopic= maillot de foot http://maillotdefoot.ethicalbase.com/

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4592 secunde