Prefectul Palaz a inaugurat sala de sport de la Cumpăna

996
Prefectul județului Constanța, Claudiu Iorga Palaz, a participat ieri, în jurul orei 12.00, la recepția finală a sălii de sport din comuna Cumpăna, ale cărei lucrări
de execuție au fost recent finalizate.
Clădirea este una dintre cele 26 de săli incluse în programul de construcții al Ministerul Dezvoltării Regionale și Tu-rismului, derulat prin Compania Națională de Investiții.
"Este o sală de sport școlară, cu nivel de practică sportivă competițională locală, teren de handbal și 150 de locuri pentru spectatori. Sportul este una dintre cele mai potrivite modalități prin care copiii și adolescenții dobândesc valori precum respectul față de parteneri și adversari, disciplina individuală și colectivă, toleranța, fairplay-ul, respectarea regulilor și, nu în ultimul rând, combaterea oricărei forme de discriminare. De aceea, nu pot decât să salut această nouă investiție, să felicit autoritatea locală pentru implicarea în acest program derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului prin Compania Națională de Investiții și să încurajez elevii din Cumpăna să participe la competițiile sportive pe care învățătorii și profesorii lor de sport le vor iniția", a declarat Claudiu Palaz.
Lucrările de execuție au fost contractate în 2009 și au fost demarate în data de 5 octombrie 2009. Societatea care a fost declarată câștigătoare în urma procedurilor de achiziție publică este SC RICO SRL, iar valoarea investiției se ridică la suma de 3.598.428,67 lei cu TVA.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2011 secunde