Prefectura Constanța a atacat în contencios administrativ hotărârile prin care viceprimarul din Ion Corvin a fost schimbat din funcție

1954
< 1 min citire
Prefectura Constanța a anunțat, ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, că pe 21 octombrie instituția a formulat o acțiune în instanța de contencios administrativ ce are ca obiect anularea unor hotărâri de Consiliu Local adoptate în comuna constănțeană Ion Corvin. Este vorba, mai exact, despre HCL nr. 48 și HCL nr. 49, hotărâri adoptate în ședința din 23 septembrie.
În comunicatul de presă se precizează că, prin cele două acte administrative, Consiliul Local a decis eliberarea din funcție a viceprimarului comunei, Dumitru Vasile, și numirea în funcție a unui nou vice, în persoana lui Mircea Filip. Motivul care a dus la atacarea, în contencios administrativ, de către Prefectura Constanța, a celor două hotărâri constă în faptul că ele au avut la bază "o simplă propunere a primarului, Dumitru Nedea". Din acest punct de vedere, instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu atrage atenția că Legea privind statutul aleșilor locali prevede în mod expres faptul că demiterea viceprimarului se realizează doar în condițiile în care se face dovada că acesta a încălcat Constituția, precum și celelalte legi ale țării "sau a prejudiciat interesele țării, ale unității administrativ-teritoriale sau ale locuitorilor".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0306 secunde