Preşedintele Klaus Iohannis, primit, la Sofia, de omologul bulgar

393
Preşedintele Klaus Iohannis, primit, la Sofia, de omologul bulgar - iohannis-bulgaria-1678892601.jpg
Preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită oficială în Bulgaria, a fost primit, miercuri, la Sofia, de omologul Rumen Radev.

Ceremonia primirii oficiale a avut loc în Piaţa „Sf. Alexandru Nevski” din Sofia.

Din delegaţia şefului statului fac parte ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consilierii prezidenţiali Luminiţa Odobescu, Daniela Bârsan, Cosmin Marinescu şi Delia Dinu.

Cei doi preşedinţi au avut, la Administraţia Prezidenţială a Republicii Bulgaria, convorbiri tete-a-tete şi oficiale. Ulterior, cei doi înalţi oficiali au semnat Declaraţia privind Parteneriatul Strategic.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, Declaraţia de Parteneriat Strategic prevede intensificarea dialogului politic bilateral, încurajarea schimburilor economice şi a cooperării transfrontaliere, îmbunătăţirea conectivităţii şi a infrastructurii dintre cele două ţări, promovarea proiectelor dedicate dezvoltării regiunii Dunării, asigurarea securităţii energetice, promovarea energiei verzi.

De asemenea, documentul se referă la cooperarea în domeniul afacerilor europene, precum şi la colaborarea întărită în domeniile apărării şi securităţii, în contextul dificultăţilor numeroase provocate de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, pentru a asigura susţinerea în continuare a Kievului, întărirea Flancului estic al NATO şi restabilirea unui climat de securitate în regiunea Mării Negre.

Printre subiectele de pe agenda de discuţii a celor doi şefi de stat se află dezvoltarea schimburilor economice şi a investiţiilor, analizarea stadiului proiectelor transfrontaliere dedicate îmbunătăţirii infrastructurii fluviale şi rutiere, precum şi avansarea proiectelor în domeniul energetic, menite să crească independenţa şi securitatea energetică a celor două ţări.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1662 secunde