Primăria Hârşova, alături de refugiaţii din Ucraina. „Trebuie să dăm dovadă de solidaritate”

548
Primăria Hârşova, alături de refugiaţii din Ucraina. „Trebuie să dăm dovadă de solidaritate” - harsovaucraina-1646069736.jpg
Aşa cum o fac aproape toate localităţile din județul Constanţa, oraşul Hârşova este gata să ofere o mână de ajutor refugiaţilor din Ucraina fugiţi din calea gloanţelor şi a rachetelor.

Luni dimineaţă, primarul orașului Hârșova, Viorel Ionescu, a organizat o ședință cu nucleul Comitetului Local pentru Situații de Urgență pentru a veni în sprijinul celor afectați de criza militară din Ucraina.

În acest sens, a fost întocmit un plan de asistență și intervenție care include donații de haine și hrană, precum și punerea la dispoziție a unor spații de cazare pentru persoanele refugiate din Ucraina, care se află acum pe teritoriul României.

„În astfel de momente dificile, trebuie să dăm dovadă de solidaritate, să fim oameni pentru oameni, indiferent de etnie sau naționalitate și să oferim o mână de ajutor celor care au nevoie.

Condamnăm acțiunile Rusiei și considerăm că, într-o societate care ar trebui să aibă la bază bunăstarea și siguranța oamenilor, diplomația este singura cale acceptată de a rezolva problemele”, a declarat Viorel Ionescu.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5158 secunde