Primăria Ovidiu organizează Crosul "Iubim familia"

206
Primăria Ovidiu organizează Crosul
În cadrul Zilelor Orașului Ovidiu, Primăria Ovidiu, în colaborare cu Clubul Sportiv Ovidiu, desfășoară o serie de evenimente sportive. 
Astfel, în data de 27 iunie, a avut loc Cupa "Ion Podaru" la rugby, ediția a II-a. La acțiune, au participat peste 240 de sportivi de la diferite cluburi (CSO Murfatlar, AS Victoria Cumpăna, CS Mihail Kogălniceanu, CSO Techirghiol, ACS Rugby Team Constanța, DETSTVO Ghindărești, CSO Ovidiu, CS Năvodari, Castelanii Castelu, CS Medgidia, Club Rugby Antonio Jr. București, CSS Unirea Pașcani), pe diferite categorii de vârstă. 


Tot în cadrul Zilelor Orașului Ovidiu, ieri, a avut loc și Cupa la Haltere Ovidiu - ediția I (cupă națională), unde au participat CSO Ovidiu, CS Dinamo, LPS Constanța, CS Farul Constanța, CS Târgu Mureș și CS Pitești. 


Seria de evenimente sportive continuă în orașul Ovidiu, astăzi urmând să se desfășoare Crosul orașului Ovidiu "Iubim familia", ediția a IV-a. Acțiunea va începe la ora 17.00 și la ea vor participa aproximativ 700 de copii. Potrivit organizatorilor, anul acesta, a fost introdusă o nouă categorie, pentru cei care vor alerga în familie sub sloganul "Iubim familia". Startul competiției va fi dat de directorul CS Farul, Ilie Floroiu, primarul orașului Sulmona (Italia), Annamaria Casini, și primarul orașului Ovidiu, George Scupra. 


Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6984 secunde