Primarii constănțeni au tăiat porcul

2127
Primarii constănțeni au tăiat porcul - 3ddf6762d2487bd23093ddd1dbf0dd56.jpg
Chiar dacă sunt mai mult ocupați cu administrația locală, gospodarii-șefi din județul Constanța și-au făcut timp și pentru a pregăti cele necesare Crăciunului. Una peste alta, majoritatea păstrează tradiția tăierii porcului așa cum se cuvine.
An de an, primarul comunei Am-zacea, Constantin Radu, a respectat cu sfințenie ritualul de la țară, cu tăiatul, încălecatul și pomana porcului, țuica fiartă băută afară în curte, "de sufletul" animalului sacrificat, prepararea tobei, caltaboșului, a șuncilor și cârnaților. "Am tăiat personal porcul încă de duminică, am învățat asta de la tatăl meu. Acum, nu mai am voie așa multă carne, de dulciuri nu mă ating, dar de o ceapă roșie cu un cârnat nu mă lipsesc. Îmi plac mult și sarmalele", a spus Constantin Radu.
La polul opus se află gospodarul-șef al comunei Albești, Gheorghe Moldovan. El spune că respectă tradiția de Crăciun, porcii sunt crescuți în gospodăria proprie, dar este foarte milos și nu se încumetă să le ia beregata. "Am chemat un specialist care a asomat animalul cu pistolul", a mărturisit primarul. Cât despre prepararea bucatelor, Gheorghe Moldovan a spus că, înainte de a fi primar, își ajuta foarte mult soția. "Acum ea este bucătarul-șef în casă, eu doar la cârnați o mai ajut", a precizat primarul din Albești.
La fel ca și ceilalți primari din județul Constanța, și cel din comuna Mereni și-a făcut timp pentru pregătirile dinainte de Crăciun.
"Cumpărăturile sunt pasiunea mea. Eu sunt certat cu porcul", spune râzând primarul Gheorghe Chiriac, care ne-a mărturisit că tocmai se întorcea de la cumpărături de la Constanța.
"Am porc în curte, dar nu-l tai. Mănânc mai mult pasăre și vită", a spus gospodarul-șef al comunei Mereni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0477 secunde