Primarul Claudiu Tusac vrea să facă pace cu aleșii locali mangalioți

3259
Consiliul Local Mangalia se întru-nește, vineri, într-o nouă ședință ordinară având spre dezbatere 14 proiecte de hotărâre. Ședința a fost convocată încă de săptămâna trecută de către primarul interimar de atunci, Ion Mincă.
Potrivit consilierului liberal Sorin Andrei, pe ordinea de zi a fost inclus un proiect de hotărâre care vizează organizarea Festivalului Callatis - 2010.
Sorin Andrei a precizat că inițiativa îi aparține viceprimarului Ion Mincă, urmând ca festivalul să fie susținut financiar de Ministerul Turismului în proporție de 90%, iar restul de 10% să fie suportat din bugetul local. Și Viorel Oleniuc a atras atenția asupra cheltuielilor ce urmează a fi cuprinse în bugetul pe 2010, care ar putea fi aprobat în luna februarie, susținând că anul acesta se va opta cu precădere pentru proiectele de investiții și mai puțin pentru "festivaluri și pomeni".
Aleșii vor mai supune votului și proiectul de hotărâre privind repartizarea locuințelor ANL. În plus, au fost înscrise o serie de proiecte ce privesc vânzarea sau concesionarea unor terenuri sau trecerea lor din domeniul public în domeniul privat al municipiului.
Proaspăt revenit în primărie în calitate de edil-șef, primarul Mihai Claudiu Tusac a anunțat că va participa la ședința de vineri, existând chiar posibilitatea de a introduce și alte proiecte pe ordinea de zi care au un caracter de urgență. De asemenea, Tusac a declarat că i-a convocat pe consilieri la o întâlnire programată pentru astăzi, în care să discute despre "cel de-al doilea mandat al său". "Vom discuta despre colabo-rarea noastră pentru cel de-al doilea mandat. Vreau să ajungem la o înțelegere, să terminăm cu atacurile și să lăsăm deoparte orgoliile și scandalurile. Sunt sigur că ei vor înțelege și vom începe un nou drum", a încheiat el.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3191 secunde