Proiectul salarizării unitare nu a mai ajuns în Parlament. Care este motivul
207
Articole de la același autor
Cât de important este Spitalul Județean pentru CJC? Un vameș inculpat penal, pus în conducerea spitalului
02 Martie 2017
Marile investiții ale Constanței: reabilitarea Cazinoului, strada Ștefan cel Mare reamenajată integral și autobuze RATC noi
11 Martie 2017
Piețele Grivița și I.L. Caragiale se modernizează. Cum vor arăta cele două obiective
05 Aprilie 2017
Spitalul, motiv de dispută politică! Cum vrea să acopere fostul primar urmele neregulilor
10 Februarie 2017
Depunerea la Parlament a proiectului legii salarizării a fost amânată, ieri, până după sărbătorile de Paște. Potrivit proiectului, primele majorări de salarii vor fi, de la 1 iulie, pentru militari și polițiști. Deși promite majorări semnificative de salarii, acesta este contestat, atât de unii lideri sindicali, cât și de reprezentanții opoziției.
Potrivit social-democraților, legea a fost discutată cu sindicatele însă unele dintre ele nu agreează proiectul. Cei de la Cartel Alfa spun că există diferențe salariale destul de mari între anumite funcții și critică și faptul că nu au văzut proiectul în integralitatea sa. Și opoziția critică proiectul, mai ales din punct de vedere al sustenabilității acestuia.
În acest context, Liviu Dragnea a spus că mai este nevoie de o săptămână pentru o aprofundare a proiectului de lege.
El a spus că va veni în Parlament și ministrul Finanțelor Publice, Viorel Ștefan, pentru a da explicații celor din Camera Deputaților legate atât de colectările din primul trimestru, cât și detalii legate de finanțele publice, în general.
Legea salarizării trebuia să ajungă ieri în Parlament ca să poată fi semnată de senatorii și deputații PSD în calitate de coinițiatori.
Potrivit proiectului prezentat săptămâna trecută și agreat de coaliția guvernamentală, primele majorări de salarii vor avea loc de la 1 iulie pentru militari și polițiști, urmând ca de la 1 ianuarie 2018 să crească salariile medicilor și asistentelor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 08 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Joi, 06 Aprilie 2017
Vineri, 31 Martie 2017
Joi, 30 Martie 2017
Miercuri, 29 Martie 2017
Marţi, 28 Martie 2017
Luni, 27 Martie 2017
Sâmbătă, 25 Martie 2017