PSD nu dorește să construiască nicio altă majoritate

69
PSD nu dorește să construiască nicio altă majoritate - valeriuzgonea-1381757567.jpg

Articole de la același autor

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, a declarat luni că PSD nu dorește să construiască nicio altă majoritate, susținând că acest partid a fost întotdeauna cel mai puternic grup pe scena politică românească.

"Nu există nicio altă majoritate pe care vrem să o construim, întotdeauna PSD a avut cel mai puternic grup politic și aceasta este ținta oricărui grup politic, să aibă un grup majoritar. Dar eu spun încă odată, și eu, și premierul Victor Ponta rămânem la ideea veche că, odată cu modificarea Constituției, trebuie să blocăm migrația politică. Și atunci când această Constituție va avea, așa cum am câștigat și noi alegerile, și partea etică, eu voi fi unul dintre cei care o vor vota cu ambele mâini și voi face și un lobby puternic, așa cum am promis, pentru că am câștigat alegerile pe acest principiu și eu vreau să rămân solidar cu principiile care ne-au adus pe noi, cu 70%, la câștigarea alegerilor", a afirmat președintele Camerei Deputaților, după ședința Biroului Permanent, citat de Agerpres.

Întrebat dacă e o strategie a partidului de a atrage noi parlamentari, el a spus că nu e vorba de așa ceva.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4628 secunde