Puiu Hașotti a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Culturii

284
< 1 min citire
Puiu Hașotti a depus jurământul de învestitură în funcția de ministru al Culturii - puiuhasotti4319-1340651751.jpg
Liberalul Puiu Hașotti a depus, ieri, jurământul de învestitură în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni, în prezența președintelui Traian Băsescu.
La ceremonie, au fost prezenți, de asemenea, președintele Senatului, Vasile Blaga, președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, premierul Victor Ponta și membri ai Guvernului.
Puiu Hașotti îl înlocuiește la portofoliul Culturii pe liberalul Mircea Diaconu, care a fost declarat incompatibil de Înalta Curte de Casație și Justiție, deoarece a deținut simultan funcțiile de senator și director al Teatrului Nottara.
Președintele Traian Băsescu a semnat, ieri, decretul de numire în funcția de ministru al Culturii și Patrimoniului Național a lui Puiu Hașotti, a anunțat Administrația Prezidențială. De asemenea, președintele a semnat și decretul prin care se ia act de demisia lui Mircea Diaconu și se constată încetarea funcției acestuia de membru al Guvernului.
Ambele decrete au fost publicate în Monitorul Oficial, cu puțin timp înainte de începerea ceremoniei de depunere a jurământului de către noul ministru.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.0368 secunde