Scandal la Kogălniceanu. Mureșan nu mai vrea ales local, dar se visează primar

1964
11
Scandal la Kogălniceanu. Mureșan nu mai vrea ales local, dar se visează primar - valeriosifmuresankogalniceanu-1458481464.jpg

Articole de la același autor

Deși în mod normal, reprezentanții unui Consiliu Local ar trebui să lase orgoliile de-o parte și să lucreze în folosul cetățenilor care i-au ales, de cele mai multe ori, lucrurile nu stau chiar așa. 


Cel mai elocvent exemplu este cel din comuna Mihail Kogălniceanu, unde consilierii de la PSD și cel de la UNPR au ales să-și dea demisiile. Printre aceștia, se află și fostul primar al comunei, Valer Iosif Mureșan, care era și lider al PSD Mihail Kogălniceanu. După ce, timp de patru ani, s-a opus constant proiectelor inițiate de actualul primar Ancuța Belu, sâmbătă, Mureșan a anunțat că a renunțat la partidul din care făcea parte și a trecut la ALDE, urmând ca la alegerile din luna iunie să fie candidatul partidului la funcția de primar al comunei. De asemenea, printre altele, el a mai spus că, datorită celor șase demisii, Consiliul Local al comunei Mihail Kogălniceanu ar urma să se dizolve. 


Decizia lui Mureșan ar putea părea o decizie surprinzătoare care ar pune pe gânduri orice cetățean normal care ar lua în calcul faptul că, prin demisia sa și a celorlalți aleși locali demisionari, ar putea bloca activitatea Consiliului Local Mihail Kogălniceanu, dar ar vrea să ajungă la comanda primăriei. O decizie care, practic, dovedește că interesul personal este mai presus de interesul cetățenilor care i-au acordat votul ca să ajungă consilier local. 


De altfel, atitudinea sa opozantă față de proiectele inițiate de primarul Ancuța Belu a deranjat până și conducerea județeană a PSD Constanța. Drept urmare, în urmă cu câteva luni, liderul PSD Constanța, Felix Stroe, anunța că, în caz că Mureșan se va mai opune proiectelor care sunt în interesul cetățenilor numai de dragul de a pune bețe în roate primarului Ancuța Belu, ar putea să-l coste pe Mureșan excluderea din PSD. 


Mai mult, social-democrații anunțaseră că el nu va mai fi candidatul PSD la Primăria Mihail Kogălniceanu pentru că, oricum, atâta timp cât a fost primar, nu a realizat mare lucru. 


Supărat că partidul l-ar pu-tea lăsa pe margine, Mureșan n-a mai așteptat să-și termine mandatul de ales local și a decis să treacă în barca ALDE, unde i s-a promis că va fi sus-ținut pentru primărie. 


"Nu sunt mulțumit de activitatea din Consiliul Local Mihail Kogălniceanu, iar din PSD am plecat pentru că partidul m-a vândut și urma să mă vândă și acum", a declarat, pentru "Cuget Liber", Valer Iosif Mureșan.


La scurt timp, după demisia sa, BPJ al PSD a anunțat că, în urma demisiei lui Valer Iosif Mureșan, conducerea interi-mară a organizației PSD Mihail Kogălniceanu va fi preluată de Marcian Rusu. 


În altă ordine de idei, contactat telefonic, primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Ancuța Belu, a declara că nu se dizolvă Consiliul Local, așa cum susține Mureșan. 


"Domnul Mureșan a dovedit de-a lungul timpului că nu-l interesează activitatea Consiliului Local Mihail Kogălniceanu. A fost tot timpul mai preocupat de propriile interese decât de cele ale comunei. Chiar dacă el și ceilalți consilieri și-au dat demisia, Consiliul Local nu se dizolvă. Voi clarifica aceste lucruri zilele următoare", a declarat, pentru "Cuget Liber", primarul Ancuța Belu. 


Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Liviu Chilian
21 martie 2016
Ha! Adevarul despre scandalul provokat de borfasul Moroszanyi

Orice actiune malefica are un secret pe care criminalii incearca sa'l tina departe de intelegerea publicului. Scandalul intempestiv provocat de borfasu'asta Gabor magharesc, m'a determinat sa ma intreb ce substrat are. Ce ascund borfasii lui...Enache, Moldoveanul greco-tziganizat ce este, de fapt, bossul minimafiei Moroszanyi. Ei, bine, NEBUNII'asstia de legat sunt, in corpore, agenti Jewnglishtanezi! DA! Puscariabilul Enache e un agent COPORFAG de duzina al Ocupantului Jewnglishtanez. Il pun la inaintare pe militaratul Gabor, ca sa dea bine la militaratii Jewnglishtanezi. D'aia vor alde Enache primaria din Karamurat. Vad ca'ntre ei si unu' pe nume Karakostea din Palazu Mic, un putzoi ce, n'asa, are carciuma in satul romanesc. Cine citeste sa dea mai departe! Frati Romani si minoritari PATRIOTI desteptati'va din somnul cel de moarte! Satan, in ziua de azi, poarta numele bicefal: Jewchadist-Jewnglishtanez. Amin!

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Joi, 10 Martie 2016
Stire din Politică-Administrație : Deputat exclus din PSD
Pagina a fost generata in 0.4869 secunde