Scupra ia la puricat mandatul fostului primar Dumitru Bocai

1750
16
Scupra ia la puricat mandatul fostului primar Dumitru Bocai - scupra-1344542511.jpg

Articole de la același autor

Noul primar al orașului Ovidiu, George Scupra, a declarat, pentru Cuget Liber, că în cursul săptămânii viitoare se va desfășura o acțiune de audit în cadrul administrației locale. Verificările vor viza activitatea fostului primar, în special în ceea ce privește mai multe proiecte de reabilitare a infrastructurii localității pe care acesta le-a demarat.
"Am comandat un audit. Cred că săptămâna viitoare vor începe verificările", a declarat edilul.
Cu privire la activitatea pe care administrația locală o desfășoară în această perioadă, Scupra a precizat: "Nu am apucat să facem foarte multe pentru că nu a trecut destul timp de când ne-am «așezat» la primărie, însă am încercat să ne ocupăm de problemele ce necesitau atenție imediată. În această perioadă des-fășurăm acțiuni la unitățile de învățământ din localitate pentru că mai este puțin timp și începe anul școlar. Pregătim clădirile pentru elevi și preșcolari, facem reparații acolo unde este necesar ca totul să fie gata până pe 1 septembrie. Mai mult de atât, ne dorim ca în cel mai scurt timp, orașul Ovidiu să aibă o grădiniță cu program prelungit. Avem în vedere prelungirea programului la unele dintre grădinițele existente, pentru început, ulterior vom construi una care să funcționeze în acești parametri", a menționat Scupra.
Referitor la soluționarea problemei lipsei transportului în comun pe timp de noapte pentru turiști și localnici, liderul administrației locale Ovidiu a ținut să menționeze: "Am făcut mai multe demersuri pentru a prelungi programul, însă nu am reușit pentru toți transportatorii. A fost o singură companie care a decis să mai introducă o cursă tur-retur".
Menționăm că, zilele trecute, IPS Teodosie, s-a deplasat la Ovidiu, însoțit de un sobor de preoți. Aici, în prezența primarului, George Scupra, a fost sfințit locul pe care urmează a se construi Biserica Schimbarea la Față a Maicii Domnului. Terenul pe care va fi amplasată construcția a fost primit prin donație și este situat în cartierul nou din oraș.
Sumele necesare pentru finalizarea lăcașului de cult vor fi obținute tot prin sponsorizări și donații, dar și printr-o contribuție de la bugetul local.
"A fost un moment emoționant pentru că ne-am bucurat de prezența Înalt Prea Sfinției Sale. Biserica va fi construită în cartierul nou, cu ajutorul donațiilor, însă va exista și o contribuție de la bugetul local. Am decis să sfințim locul chiar în ziua de hram, cu ocazia sărbătorii religioase dedicate Adormirii Maicii Domnului", a declarat Scupra.

Comentează știrea

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Florin
10 august 2012
bani arucati pe geam

Cred ca cest primar parat are datorii de platit si....hai sa facem un audit pe banii contribuabililor, de ce sa mai reparam strazi sau sa facem gradinita cu program prelungit, facem o biserica pentru popa Preda ca ne e cumatru. Cat despre program prelungit se chinuie sa faca o clasa pentru copilul lui, ceilalti.....

Georgeta
10 august 2012
un primar super destept

Bravo primare, tine-o tot asa, din declaratie in declaratie. Esti baiat destept, te descurci de minune.De cand ai preluat mandatul conduci de unul singur , faci angajamente ,promiti bani din primarie ca si cum aceasta este mosia ta sau a familiei tale.Cred ca nici nu ai auzit de consiliul local care trebuie sa existe in primul rand si care trebuie sa mai si aprobe ideile tale "inteligente".

stefan
10 august 2012
Biserica ne lipsea!

In cartierul nou de care zice Bocai, Primaria n-a facut nimic timp de 23 de ani.Retelele electrice, de apa, canalizare si drumurile le-au facut cu fonduri proprii, locatarii.Primaria n-a amenajat un spațiu verde, totul e plin de boscheti, n-a asfaltat un metru de drum , nu mai zic de vreun loc de joaca pentru copii, macar sa ude pomii de pe marginea soselei.Nimic!Dar va facem o biserica băi, fraierilor ca sa va tulburam pentru totdeauna linistea cu cershetori, boxe cu slujbe, sa mai ia si Teodosie si primarul o spaga crestineasca din cutia milei.Scupra, nenorocitule!Ne faci biserica ca sa ne umpli cartierul de tiganie, hotule!Ca sa te pui bine cu securistul de Teodosie!PSD-isti nenorociti!

victor
10 august 2012
Tichie de margaritar!

Tara arde si Scupra se piaptana!In loc sa asfalteze, sa faca o gradinita si sa adune cainii, PSD-ul ne tranteste o biserica.Sa mai extorcheze Teodosie fraierii si pe aici si sa agreseze linistea zonei cu o cladire care indeamna la depresie.Sint destule biserici in Ovidiu.Pot sa cred in Dumnezeu si fara hotii astia de popi si arhiepiscopi.

MIRUNA
10 august 2012
parca in CTA ar fi altfel dictatura primarului(mai bn zis al lui nicusor ca mazare e doar o paiatza manipulata de nicusor))

oricum ar fi si oricare ar fi mai puternic intre cei 2,e clar ca al nostru consiliu local nu sufla nimic de 12-ani in fatza lui mazare si co(nstantinescu)

Răspuns la: un primar super destept
Adăugat de : Georgeta, 10 august 2012
Bravo primare, tine-o tot asa, din declaratie in declaratie. Esti baiat destept, te descurci de minune.De cand ai preluat mandatul conduci de unul...
ionut
10 august 2012
soarta grea

scupra,scupra o dai la prosteala cu lumea in ovidiu!!! tot subiecte pe tema bocai gasesti ca sa te fofilezi!!! nimic nu faci! autobuze itc???? esti um majordon la primarie! cred ca acum iti dai seama ca palaria de primar e super mare pt tine!!!!!sa vada fraerii care te-au votat de ce esti in stare? de la agent comercial la primar ?cale lunga nea george!bocai a avut bile mari.... el era jupanu in primarie

cristu
10 august 2012
zboara puiule

pentru nr3.psd pune mana pe ovidiu la greu! bocai a tinut departe haita(mazare,constantiescu,strutu).teodosie-securistu a luat 300ha de la nazarcea(a.nastase) a semna!asta e psd-ul stimati ovideni! va da un pachet(faimosul pui,a la mazare) si devalizeaza tot la comanda lui constantinescu.....scupra un biet(primar) care asteapta oridine de la oras!oras ovidiu si-a pierdut identitatea de oras independent fata de clanul mazare!

Criciu
10 august 2012
NEHALITULE

Am auzit ca vrei audit si la Oviprest, tu n-ai niciun un drept sa ceri un audit la un SRL la care esti un neica nimeni, firma asta a iesit pe profit an de an, nu a luat subventii de la consiliul local, e printre primele firme din judet, oarea cine va incasa acesti bani nu cumva tot aia care fac auditul si la primarie? Deja miroase a ciordeala pesedista?

Criciu
10 august 2012
NEHALITULE

Am auzit ca vrei audit si la Oviprest, tu n-ai niciun un drept sa ceri un audit la un SRL la care esti un neica nimeni, firma asta a iesit pe profit an de an, nu a luat subventii de la consiliul local, e printre primele firme din judet, oarea cine va incasa acesti bani nu cumva tot aia care fac auditul si la primarie? Deja miroase a ciordeala pesedista?

adita
10 august 2012
oierii

pune-l pe laur libu director ca sa fie cireasa de pe tort! la ovi prest!halal oameni in psd ovidiu! lipsesc oierii raftu si libu gabi!tagare soferu si gandac-interlopul! spuma ovidiului! am uitat de cataula si asta era pe la masa psd-ului la popas!

16 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1847 secunde