Și Marean ar fi invidios… "Acolo e cu paradeala la cetățeni!" Ce dracu trimiteți în Parlament?

7909
15
Un scandal de proporții ține capul de afiș al zilei. Îi are ca protagoniști pe membrii familiei Cosma (foarte influentă în județul Prahova) și l-ați văzut dezbătut pe larg la televizor. 


O familie cu grave probleme penale, pentru care procurorii DNA au cerut ani grei de pușcărie. La prima instanță, Mircea Cosma, fost președinte al Consiliului Județean Prahova, a primit 8 ani de închisoare, iar fiul său, Vlad, fost deputat PSD, 5 ani de închisoare, într-un dosar de corupție. 


Nu aveam de gând să fac vreun comentariu pe această temă. Are cine să împartă dreptatea, există judecători, actul de justiție nu se face în fața camerelor de luat vederi. Toți penalii sunt zmei la televizor, dar devin mielușei plângăcioși când intră în boxa acuzaților. 


Dar nu m-am putut stăpâni să aștern aceste rânduri atunci când am parcurs declarația fiicei lui Mircea Cosma, Andreea, sexy-deputata PSD devenit celebră după selfi-urile făcute în Parlament, care a sărit să-și apere ca o leoaică familia. E de înțeles. Mai greu de înțeles sunt frazele de mai jos și recunosc că mi-am stâlcit mințile pentru a desluși o urmă de raționament. 




Redau mai jos declarația cu pricina, făcută de deputata Andreea Cosma, vizavi de legături cu procurorii DNA Ploiești: 


"Păi, am încercat să am o relație cu un om care era inuman, ca să pot să fie atât de uman cât să nu mă arunce în pușcărie pe nedrept, că de-aia mi-a făcut primul dosar, cu o cauză care nu există, la care am luat clasare, în care a vrut să mă arunce în pușcărie. La DNA Ploiești e așa: ori te ard pe tine, ori îl ard pe celălalt, acolo e cu paradeala la cetățeni!", a declarat deputata PSD. 


XXX 


E ceva de noaptea minții! E cu paradeala, fraților. Repet: e firesc să încerce să-și apere familia, e firesc să-și găsească în acest context mai greu cuvintele potrivite, e în situația unui animal hăituit, încolțit. Dar să auzi din gura unui parlamentar asemenea înșiruire de cuvinte… Cred că de la Marean Vanghelie nu am mai întâlnit așa ceva! 


Cum s-o traduce "să am o relație cu un om care era inuman"? Dar "să te ard"? S-a vehiculat în spațiul public faptul că Andreea Cosma ar fi avut o relație (intimă) cu unul dintre procurorii DNA din dosar, lucru negat de deputata PSD. 
Judecătorii știu mai bine decât noi ce verdict au de dat. 


Însă din tot acest scandal, o concluzie trebuie trasă: oameni buni, grijă mare la viitoare alegeri. Grijă mare ce trimiteți în Parlament, parcă nu dă bine cu "paradeala" la cetățeni. 


Mă întreba recent un constănțean plecat de mulți ani din România, devenit între timp înalt funcționar al Parlamentului European: Dacă aleșii neamului sunt așa cum sunt, oare cum sunt ce-i ce le acordă votul de încredere? Asta-i tragedia neamului! 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Martor ocular
21 februarie 2018
Pentru misogini fara creier

Buzele Andreei chiar v-au umplut de frustrări atât de mult încât vă faceți că nu observați faptul că procurorii fabrica probe false ca să bage in pușcărie ținte politice și oameni nevinovați? Mai și mint cu nerușinare iar DIICOT nu face nimic.

rex
21 februarie 2018
precizare!

Partea interesanta este ca Andrea Cosma ii citeaza pe "procurorii de elita" ai cucuvelei iar autorul stie asta dar mizeaza pe "inteligenta"celor ce comanteaza sa-l aplaude ptr mizeriile aruncate in fituica dobrogea noua!

Răspuns la: Pentru misogini fara creier
Adăugat de : Martor ocular, 21 februarie 2018
Buzele Andreei chiar v-au umplut de frustrări atât de mult încât vă faceți că nu observați faptul că procurorii fabrica probe false ca să...
vlad tepes
21 februarie 2018
presa SRI

asazisa "presa" care aduna toate boarfele si beizadelele baronilor e condusa de SRI/foarte putine ziare care nu sunt conduse de SRi asa ca nu te mai mira

Răspuns la: Apăi, nea Sorinel...
Adăugat de : Cristian, 20 februarie 2018
... iertat să fiu dar, în opinia mea, principalul vinovat pentru actuala situație din țară e presa. Clasa politică actuală a fost moșită de...
SEVER
22 februarie 2018
NOI SI AI NOSTRII

O FRAZA DIN ARTICOL MI-A ATRAS ATENTIA IN MOD SPECIAL. ACEEA IN CARE CINEVA SE INTREABA CUM SUNT CEI CARE VOTEAZA ACESTI ALESI? LIMPEDE, INTELIGENTA SI LA OBIECT, INTREBAREA. IN REST COMENTARII DE DOI BANI. MAJORITATEA S-AU OPRIT CU VEDEREA LA NISTE BUZE . DESPRE IMBECILITATEA GRANITICA A ACESTEI VACI QUADRICORNUTE, NIMIC. LASATI DRACULUI FIZICUL , OLGUTA ARATA RELATIV MAI BINE DAR TOT ATAT DE MONSTRUOS IMBECILA ESTE.

tot sever
22 februarie 2018
de interpretat

cei care o tot trag cu responsabilitatea presei ar trebui sa se documenteze despre ce este presa si cu ce se ocupa. de la publicatiile de scandal pana la cele mai celebre cotidiane economico-politice, totul este legal si liber. fiecare alege .portarul are o preferinta iar directorul comercial alta. nu poti sa hranesti toata lumea cu fazan si caviar, mai trebuie si fasole batuta cu usturoi. numai fatalaul plin de suficienta si invidie ,BANCIU,crede ca numai ce spune si gandeste el are vreo valabilitate.

15 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6654 secunde