Societatea comercială care construieşte imobile pe plaja Corbu, amendată cu 50.000 de lei. Lucrările vor fi desfiinţate

525
1
Societatea comercială care construieşte imobile pe plaja Corbu, amendată cu 50.000 de lei. Lucrările vor fi desfiinţate - corbu-1646990117.jpg

Articole de la același autor

Urmare a apariției în spatiul public a unor informații referitoare la construcția unui complex rezidențial de locuințe, pe plaja Corbu, în zona ariei protejate a Rezervației Biosferei Delta Dunării, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu și au demarat verificări, fiind constatate următoarele:

La data de 10 februarie a.c., reprezentanți ai Inspectoratului de Stat în Construcții au dispus oprirea lucrărilor, în urma constatării unor neconformități.

La data de 26 februarie a.c., întrucât executantul construcției nu a oprit lucrările, polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora, potrivit Legii 50/1991.

În cursul zilei de ieri, 10 martie a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Ordine Publică, împreună cu reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Constanța și Comisariatul Rezervației Biosferei Delta Dunării au efectuat un control în zona menționată, fiind constatat faptul că, în faza de execuție a celor 24 de corpuri de locuințe, nu au fost respectate prevederile acordului de mediu.

Astfel, societatea comercială (beneficiarul investiției) a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 50.000 de lei, precum și măsura complementară de sistare a activității de construire a imobilelor, desființarea lucrărilor și aducerea terenurilor la stare inițială.

Comentează știrea

io dixit
11 martie 2022
tara idiotilor?

aducerea terenului la starea initiala - la fel ca ala de linga fosta Dioda (la intersectia Ghica/Ferdinand)?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8512 secunde