Subprefectul Aidun Curt-Mola, gazda ambasadorului Africii de Sud

1582
Subprefectul Aidun Curt-Mola, gazda ambasadorului Africii de Sud - 17e505346d7f670dced5d85e72f32ab2.jpg

Articole de la același autor

Ambasadorul Africii de Sud la București, Pieter Swanepoel, a efectuat, ieri, o vizită în județul Constanța, ocazie cu care a avut o serie de întrevederi cu autoritățile locale. La prefectură, diplomatul a fost primit de subprefectul Aidun Curt-Mola, cu care a purtat o discuție cu privire la oportunitățile pe care le oferă județul nostru în vederea dezvoltării relațiilor economice dintre România și Africa de Sud.
Redeschisă relativ recent (în martie 2008), ambasada Africii de Sud la București este mediatorul principal în dezvoltarea relațiilor dintre cele două state. Potrivit declarațiilor Excelenței Sale Pieter Swanepoel, oficialii din Africa de Sud au fost impresionați că deși naționala României nu s-a numărat printre participantele la Campio-natul Mondial de Fotbal din această vară, numărul turiștilor români prezenți la meciuri a fost destul de mare. În acest context, oficialii din Africa de Sud și-au îndreptat atenția spre România, intuind potențialul economic al țării noastre și deschiderea pentru dezvoltarea unor relații economice.
În cadrul discuțiilor purtate cu subprefectul Aidun Curt - Mola, ambasadorul Pieter Swanepoel a menționat că sosirea sa la Constanța a avut ca scop și pregătirea unei alte vizite care va avea loc în septembrie, când o delegație de oameni de afaceri din Africa de Sud va vizita județul de la malul Mării Negre.
Diplomatul străin s-a mai întâlnit ieri și cu reprezentanții Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4935 secunde