X

Traian Băsescu a încins internetul la prima postare pe Facebook după aproape doi ani

1432
Traian Băsescu a încins internetul la prima postare pe Facebook după aproape doi ani - traianbasescurazand-1723875050.jpg
Fostul președinte al României Traian Băsescu a transmis vineri primul său mesaj pe Facebook după aproape doi ani de absență.


Se știe că aparițiile publice ale fostului președinte Traian Băsescu sunt de multe ori memorabile, lucru care se întâmpla mai des în timpul mandatelor sale de șef de stat.


Chiar dacă au trecut zece ani de când acesta nu mai este în prim planul camerelor de luat vederi, în prezent afându-se la apusul carierei politice, Băsescu rămâne același șugubăț.


Așa a fost și vineri dimineață, când a surprins pe toată lumea cu prima sa postare pe Facebook după aproape doi ani de absență (n.a. ultima apariție a acestuia a fost în anul 2022, de Ziua Națională a României).
Băsescu și-a început dimineața cu mesajul scurt ”Bună ziua!”. L-a repetat puțin mai târziu, dar l-a șters, probabil realizând că a fost dublat din greșeală.


”Asta înseamnă să fii influencer. Scrii "bună ziua" și îți răspund mii de oameni”, a comentat cineva.
”Grea trezirea barosane, cred că ai trosnit ceva tare aseară”, a intervenit în comentarii altcineva cu chef de glume.


”Să trăiți. ... bine…” sau ”La mulți ani marinarule,vînt la pupa ! La mulți d-nei Maria ! Tot binele din lume fam. Băsescu. V-am votat de două ori,aș mai face-o....oricînd”, au mai scris cei care i-au vizitat pagina fostului președinte.
”Ai zis deja mai multe ca Iohannis”.


”S-a terminat whisky-ul? V-a ținut rezerva vreo 2 ani”;


”La 41° nu prea e. Aaa, dacă vodca are 37-40° e de înțeles! Matrozule...”;


”Puțini s-au prins că e vorba de o ironie la adresa lui Iohannis și Ciucă, prezenți (ca niște figuri de ceară) la Ziua Marinei”; ”Bună ziua, Dle Băsescu! Ce să vă mai cânt?”.


"Așteptăm să vă anunțați candidatura domn' președinte!"


La un moment dat, unul dintre internauți a dorit să știe dacă pagina de Facebook chiar e administrată de fostul demnitar, iar Traian Băsescu a dat un răspuns pe măsură: ”Eu scriu, eu postez, eu răspund”.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3173 secunde