USL s-a decis: Antonescu vrea președinte, Ponta premier

324
2
USL s-a decis: Antonescu vrea președinte, Ponta premier - uslmitingandreeaalexandru-1333905400.jpg

Articole de la același autor

Social-democrații, liberalii și conservatorii, reuniți sâmbătă la București, într-o amplă manifestare a USL, au decis, prin trei rezoluții, candidații comuni ai Uniunii pentru alegerile locale, parlamentare și prezidențiale, necolaborarea cu actualul șef al statului, Traian Băsescu, și Partidul Democrat Liberal, precum și desemnarea lui Crin Antonescu drept candidat al USL la funcția de președinte al României și a lui Victor Ponta ca prim-ministru după viitoarele alegeri.

400 de constănțeni, prezenți la eveniment

La eveniment au participat aproximativ 5.000 de delegați ai PSD, PNL și PC. În ceea ce privește județul nostru, aproximativ 400 de membri și simpatizanți ai celor trei partide s-au deplasat la București pentru mitingul USL. Din partea PNL, 27 de persoane au fost delegate pentru a participa la eveniment, dintre care amintim: președintele organizației Constanța, Gheorghe Dragomir, senatorul Puiu Hașotti și deputatul Mihai Lupu. De asemenea, la eveniment au fost prezenți toți membrii BPJ, precum și alți 100 de liberali din județ. Din partea PSD Constanța, pe lângă conducerea partidului, la eveniment s-au prezentat aproximativ 200 de persoane, reprezentând lideri ai organizațiilor locale, primari, consilieri și membri.

Ca și elemente de regie, menționăm că liderii USL și-au făcut apariția pe ritmurile melodiei "Thunderstruck" al celor de la AC/DC și au plecat, după două ore, având pe fundal piesa "Walk this way" a formației Aerosmith.

Ponta și Antonescu, desemnați oficial candidați ai USL la funcțiile de premier și președinte al României la congresele care au precedat mitingul USL, au avut cele mai lungi discursuri, adresân-du-se participanților cu apelativul "camarazi".

"Camarazi, pentru că dacă Victor Ponta vi s-a adresat astfel, am făcut-o și o fac și eu pentru că suntem camarazi, frați de arme, suntem oameni aflați într-un război pe care nu noi l-am pornit, dar pe care noi va trebui să îl câștigăm aducând pace. Așadar, camarazi, vă mulțumesc!(… ) Putem să schimbăm această țară, în bine, putem să lăsăm copiilor noștri o țară normală. Am înțeles onoarea și misiunea dumneavoastră, ca pe obligația de a face cât pot și cât putem din aceste lucruri. Cred, cu toată ființa mea, în fiecare cuvânt pe care l-am spus, și mă leg, în fața dumneavoastră, în numele dumneavoastră, împreună cu dumneavoastră, să fac, din toată puterea mea, aceste lucruri. Așa să ne ajute Dumnezeu, așa să-mi ajute Dumnezeu! Mergem să facem ce ne-am propus și, plecând spre îndeplinirea acestui mandat, primul om pe care-l chem alături de mine, e prietenul meu, Victor Ponta", și-a încheiat discursul Crin Antonescu.

Comentează știrea

bbb
9 aprilie 2012
Domane Ajuta

Sa scapam odata de gasca portocalie care a nenorocit Romania

Patriotu'
9 aprilie 2012
CIUMA ROSIE

Atat ciumatii portocalii si rosii au aratat de ce sunt in stare pana acum si unde au dus tara si catatenii ei .NU -I MAI VOTAM ! SA INCERCAM CU PARTIDUL POPORULUI,NU AVEM NIMIC DE PIERDUT ! USL-UL O SA PRADUIASCA SI IARBA USCATA LA CAT SUNT DE FLAMANZI !!!!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 31 Martie 2012
Stire din Politică-Administrație : USL vrea moțiune de cenzură
Pagina a fost generata in 0.8725 secunde