Nicușor Dan:

"USR va contesta decizia AEP de a nu returna banii cuveniți pentru campania electorală"

161

Articole de la același autor

Uniunea Salvați România va contesta decizia Autorității Electorale Permanente de a nu returna către partid cei 640.000 lei pentru campania electorală, din care cea mai mare parte reprezintă donațiile primite prin platforma "Finanțare Politică" construită de Asociația G2 și plăți către Google și Facebook.


"Motivul AEP este că toate acestea nu au semnăturile olografe ale donatorilor, Google și Facebook! Decizia AEP ne întoarce în secolul trecut, într-o perioadă apusă când plățile electronice erau abia la început și supuse neîncrederii. Din păcate, acțiunea acestei instituții, pe care am considerat-o ca având un rol modernizator în procesul electoral, pune sub semnul întrebării, pentru viitor, posibilitatea ca un partid să fie susținut, prin contribuții, de către cetățeni. Și nu orice fel de cetățeni, ci chiar segmentul cel mai activ din populație, acela care nu are timpul necesar să completeze un vraf de hârtii când există opțiunea globală de a dona, pentru orice cauză, cu un simplu click", a scris liderul USR, Nicușor Dan, pe Facebook.


El a informat că USR va contesta decizia AEP pe care o consideră ilegală.


"Sperăm ca justiția să facă dreptate nu atât USR, ci miilor de cetățeni care au donat cu bună-credință pentru noi și cărora le mulțumim. De asemenea, vom face amendamente astfel încât posibilitatea de a face plăți electronice să fie clarificată în legislația în vigoare privind finanțarea partidelor politice", a punctat președintele USR. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.8488 secunde