Vicepreședinții CJC infirmă schimbarea conducerii Regiei Județene de Drumuri și Poduri

392
Informația potrivit căreia Vasile Moldovanu, directorul Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța fie ar fi fost schimbat din funcție, fie ar fi demisionat, a agitat, vineri, apele în rândul șefilor administrației publice locale. Contactat telefonic, Moldovanu a afirmat doar "bănuiesc că mă sunați în legătură cu demisia", după care, din cauza unor probleme familiale, s-a scuzat și a închis.
Fapt pentru care i-am contactat și pe vicepreședinții Consiliului Județean Constanța, Cristinel Dragomir, respectiv Cristian Darie. În pofida faptului că în sfera de atribuții a lui Dragomir nu intră, potrivit propriilor declarații, Regia de Drumuri și Poduri, el a explicat, totuși, faptul că la CJC nu fusese înregistrată, vineri, nicio demisie. Totodată, Cristinel Dragomir a menționat și faptul că o posibilă schimbare din funcție a lui Moldovanu nu s-ar face decât printr-o hotărâre de Consiliu Județean, la fel cum, de altfel, a avut loc și numirea sa în funcție.
Și vicepreședintele Cristian Darie a avut aceeași poziție, anume aceea de totală uimire vizavi de o eventuală demisie a directorului de la Drumuri și Poduri. "Vă spun oficial că nu și-a dat demisia și că astăzi nu se pune problema schimbării sale din funcție", a punctat social-democratul.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3472 secunde