Voluntarii au plantat în comuna Peștera 50.000 de puieți de glădiță

291
Voluntarii au plantat în comuna Peștera 50.000 de puieți de glădiță - pesteravoluntariiauplantatplanta-1447602845.jpg

Articole de la același autor

Campania "Plantăm fapte bune" a ajuns, sâmbătă, în comuna Peștera și a reunit aproximativ 700 de voluntari care au plantat 50.000 de puieți de glădiță, de-a lungul a trei kilometri de drum, pentru a forma o perdea forestieră cu rol de prevenire a viscolului și înzăpezirii.

Gazda acestui eveniment a fost primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie. Activitatea a început cu intonarea Imnului Național al României și cu păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor din Clubul "Colectiv".

"În cadrul acțiunii, au fost plantați 50.000 puieți de glădiță. De-a lungul anilor, am reușit să contribuim la creșterea numărului de suprafețe împădurite în comună, dar și la educarea comunității cu privire la necesitatea și importanța managementului forestier responsabil. Mulțumesc și pe această cale tuturor celor care au fost alături de comunitatea locală din Peștera: activiști de mediu, militari ai armatei SUA care își desfășoară activitatea la baza Mihail Kogălniceanu, studenți străini de la Universitatea «Ovidius» Constanța, jandarmilor de la Gruparea Mobilă Medgidia, dar și pompierilor de la Detașamentul de Pompieri Medgidia. Mulțumesc echipei «Plantăm fapte bune în România»", a transmis primarul comunei Peștera, Valentin Vrabie.

Campania a fost inițiată de Asociația "EcoAssist" din București, alături de cinci organizații non-guvernamentale de protecția mediului din România, și a avut drept partener Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor. Totodată, reprezentanții Romsilva au furnizat gratuit puieții necesari realizării acestei operațiuni.

Evenimentul de sâmbătă a reprezentat cea mai mare acțiune de împădurire din România, iar comuna Peștera a fost singura localitate din județul Constanța aleasă pentru această acțiune. Plantația din localitatea Peștera are în total șase hectare și este începută încă din 2012. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Noiembrie 2015
Stire din Social : Pădurea vine în Oraș!
Pagina a fost generata in 0.4345 secunde